Invitatie la Concursul Naţional de poezie „Copiii României creează” 

Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne organizează prin Biroul de Marketing, Tradiţii şi Educaţie, cea de-a XXII–a ediţie a concursului naţional de poezie „Copiii României creează”, în perioada aprilie – mai 2015Concursul este deschis tuturor copiilor din ţară şi se organizează pe două categorii de vârstă (8 – 11 ani şi 12 – 16 ani), în două etape, după cum urmează:

etapa I, la nivel judeţean, este organizată de inspectoratele judeţene de poliţie. Poeziile vor fi jurizate pe plan local, cu sprijinul cadrelor didactice de specialitate, iar cele selecţionate vor fi trimise la Centrul Cultural al M.A.I. – Biroul Marketing, Tradiţii şi Educaţie;

– etapa a II-a – la nivelul Centrului Cultural al M.A.I. se va proceda la selecţia, jurizarea şi acordarea premiilor. Pe categorii de vârstă, se vor acorda câte trei premii şi patru menţiuni. Jurizarea poeziilor se va realiza în perioada 25 – 27 mai a.c..

În data de 28 mai a.c., vor fi anunţate structurile teritoriale ale M.A.I. cu privire la rezultatele finale ale concursului.

Elevii trebuie să trimită poeziile până la data de 10 mai a.c., pe adresa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău: str. Chiristigii nr. 8-10, cod 120024, Buzău, cu menţiunea „pentru Compartimentul Relaţii Publice”.

Concurenţii înscrişi în etapa a II-a pot participa cu maxim 3 poezii dactilografiate în format A4, la 1,5 rânduri.

Fiecare lucrare trebuie să aibă menţionate pe verso: şcoala/liceul, clasa, adresa de domiciliu, localitatea, judeţul, numele şi prenumele concurentului, precum şi numărul de telefon al profesorului coordonator sau al părintelui/elevului.

Se atrage atenţia asupra respectării precizărilor stabilite de către organizatori pentru a nu fi întâmpinate probleme în jurizarea creaţiilor la nivel naţional.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings