ÎN MISIUNE SUB O NOUĂ ÎNFĂȚIȘARE
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău are în dotare, începând de astăzi, 16 autospeciale noi.
Acestea fac parte din programul de reînnoire a parcului auto al Poliţiei Române.
Cele 16 autospeciale sunt inscripţionate, au rampe de semnalizare acustice şi optice, imaginea acestora fiind schimbată printr-o nouă colantare.
Autospecialele au fost distribuite către structurile de ordine publică din mediul urban și rural, dar şi la Poliţia Rutieră și vor fi folosite la desfășurarea misiunilor specifice pentru siguranța buzoienilor.