In loc de “Ridică-te și umblă!”, „SOS in curba mortii”

Un proiect ambițios a luat  naștere, în municipiul Bacău, ai căror beneficiari direcți sunt persoanele cuinvalid_scaun dizabilități fizice: un loc de taifas doar al lor. Proiectul a fost lansat duminică, 24 noiembrie, de la ora 12.00, la Asociația Betania din Bacău și constă în inaugurarea (chiar dacă deocamdată temporar) a unui spațiu strict destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii, de auz și vedere. în care acestea, periodic, să se poată întâlni pentru a-și împărtăși diferite experiențe de viață, pentru a participa la programe și sesiuni de informare pe diferite teme, pentru, în fond, a lega prietenii.

În acest context, ia naștere, practic, în Bacău, Filiala Locală a Asociației “Ridică-te și umblă!” din București, organizație ce-și propune crearea unui climat familial pentru persoanele cu tipurile de dizabilități amintite, prin înâlniri la care aceștia să poată socializa, să se recreeze, să-și descopere talente și abilități, să primească asistență socială, juridică, psihologică și orice alt tip de suport specializat.

Un microbuz care transporta persoane cu handicap  din Teleorman catre Bacau pentru a participa la inaugurarea spatiului  Asociației “Ridică-te și umblă!”s-a răsturnat, duminică dimineaţă, pe şoseaua de centură a municipiului Buzău. Toate cele patru persoane cu dizabilităţi aflate în maşină şi şoferul fiind răniţi în urma accidentului.

În urma accidentului au fost rănite toate cele patru persoane cu handicap, fiind preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean Buzău. De asemenea, a fost rănit şi şoferul microbuzului.

La faţa locului au ajuns şi două echipaje de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au intervenit pentru scoaterea din maşină a două dintre persoanele rănite, operaţiunea fiind extrem de dificilă.

Evenimentul de circulatie s-a produs pe soseaua de centura, in curba spre Dedeman. Interesant este ca au inceput sa apara iarasi accidente in curba respectiva, dupa ce, in ultimul timp se cam rarisera. Sa ne reamintim doar faptul ca, intr-o singura noapte, in curba respectiva au avut loc nu mai putin de cinci accidente de circulatie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings