GEST EXTREM PREMEDITAT ?

Cecilia Chirita este polițista care s-a sinucis cu arma din dotare! Și-a dus copiii la școală, apoi a recurs la gestul extrem de a-și pune capăt zilelor. Iată detaliile tragice ale anchetei! Femeia în vârstă de doar 36 de ani a recurs la gestul extrem, la puțin timp, după ce și-a condus cei doi copii la școală.
Cecilia avea o fetiță și un băiat, de 10, respectiv 5 ani, iar toți cei care au cunoscut-o, atât personal, cât și profesional, susțin că era de o seriozitate și un profesionalism ireproșabil. Nimeni nu s-ar fi așteptat să recurgă la acest gest necugetat! Aceasta era agent de poliție și absolvise Școala de agenți de la Câmpina, fiind încadrată la IPJ Buzău, unde activa la Secția de Poliție Rurală Mărăcineni. Chiar astăzi urma să intre de serviciu!
Tragicul eveniment a avut loc în casa Ceciliei, din cartierul buzoian Dorobanți, unde locuia alături de soț și cei doi copii. Odată ajunsă acasă, după ce și-a condus micuții la școală, femeia nu a stat pe gânduri! Cecilia a luat arma din dotare și s-a sinucis. Iată ce a făcut Cecilia cu doar câteva secunde înainte să-și pună capăt zilelor! După ce și-ar fi dus copii la școală, Cecilia și-ar fi sunat soțul și în timpul conversației, aceasta s-ar fi împușcat mortal. Motivul sinuciderii este încă unul necunoscut, iar ancheta în acest caz este în plină desfășurare. Poliţiştii din cadrul IPJ Buzău vor stabili cum a murit femeia. Totuși, există posibilitatea ca femeia să fi avut probleme în viața de familie.
Totodată, cu doar o zi înainte de tragicul eveniment, polițista a postat o serie de fotografii pe internet de la o petrecere, iar în imagini părea extrem de fericită.Cu toate acestea, surse din anchetă spun că după acest eveniment, Cecilia și soțul ei ar fi avut o discuție mai aprinsă, pe fondul geloziei acestuia. Cu toate că acest gest disperat ne arată că polițista nu mai voia să-și continuie viața, un alt gest, mai mult o alegere, ne arată că viața de familie era extrem de importantă pentru ea. Cecilia a făcut o schimbare radicală pe contul personal de socializare, în urmă cu câteva ore. Aceasta a pus la profilul de Facebook o fotografie cu băiețelul ei, în vârstă de doar 5 anișori, în locul fotografiei cu ea Cecilia s-a împușcat în cap, arma găsindu-se lângă ea, atunci când a fost descoperită decedată în casă. De precizat este că, polițista a fost angajată la Inspectoratul de Poliție Buzău, după ce a absolvit Școala de Poliție, în anul 2009.
Evenimentul tragic de astazi, nu este singurul petrecut in cartierul Dorobanti. Sa ne reamintim ca in anul 2008, tot in Dorobanti: un jandarm, sotia sa si copilul au fost gasiti morti in apartamentul in care locuiau. Femeia in varsta de 37 de ani – asistenta medicala – era injunghiata. Copilul, un baietel de doar sase anisori, era strangulat. Tatal, Marian Stoian (32 de ani), subofiter in cadrul Jandarmeriei Buzau avea, la randul lui, o taietura in abdomen si in zona gatului , iar langa el a fost gasit un cutit.