Exploatarea strategică a zăcământului Caragele: un pas crucial spre independența energetică a României
3 weeks ago
Publicat, 12.11.2024
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, a pus în funcțiune o nouă sondă la Caragele. Parte a unui program de un miliard de lei, noua exploatare din cel mai promițător zăcământ onshore din România reprezintă un pas important în creșterea producției Romgaz și în cadrul planului de asigurare a independenței energetice a țării, asumat de Guvernul condus de Marcel Ciolacu.
30 de miliarde de metri cubi de gaze, estimați în Caragele Deep
Noua sondă, 55 Damianca, este cea de-a doua care devine operațională în zona Caragele Deep. Prima, denumită 77 Rosetti, a fost pusă în exploatare în decembrie 1999 și are un potențial productiv zilnic de peste 1.500 barili echivalent petrol. Rezervele estimate ale zonei sunt de 30 de miliarde de metri cubi de gaze.
Proiectul Caragele este cea mai importantă investiție onshore din portofoliul de explorare al Romgaz și are deja un aport important la producția națională de hidrocarburi. În decembrie 2023, Romgaz a atribuit contractele pentru forarea a altor două noi sonde, 76 Rosetti și 54 Damianca, primele operațiuni de extracție urmând să fie făcute în prima parte a anului 2026.
PSD, axat pe investiții masive pentru modernizarea sistemului energetic național în Planul de Guvernare 2025-2028
Exploatarea zăcămintelor Caragele Deep se regăsește și în investițiile în capacități noi de producție a energiei electrice și gazelor naturale prevăzute de Programul de Guvernare PSD 2025-2028 și, alături de Neptun Deep, ar urma să permită extragerea a peste 130 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
Programul multianual mai prevede finanțări de 1,7 miliarde de euro din fonduri proprii în centralele pe gaz Mintia și Iernut, respectiv prin credite externe de 7 miliarde pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, pentru a crește cantitatea de energie electrică livrată cu peste 2 GWe.
PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că susțin creșterea veniturilor românilor, a salariului minim și a pensiilor. Calea sigură pentru România implică reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație, precum și un program național de protejare a tinerilor de droguri.