SE INTRA IN LINIE DREAPTA DUPA ZECI DE ANI DE ASTEPTARE SI PROMISUNI
Declarat lucrare de utilitate publică de interes județean ce vizează asfaltarea și consolidarea unui drum care, pe anumite porțiuni, este în prezent din pământ și piatră, afectat de alunecări de teren și eroziuni, Dj 203 K de la Lopatari pana la Nehoiu, ramane totusi un vis frumos pentru locuitorii din zonele vizate, dar si pentru amatorii de turism. Daca cineva se afla la Focurile Vii si vrea sa ajunga sa viziteze zona cu ape termale de la Siriu, actualmente trebuie sa parcurga distanta Lopatari -Sapoca- Berca- Nehoiu, distanta care se poate strabate in aproape doua ore. Cand se va amenaja drumul dupa proiectul ce va fi avizat in sedinta CJ de joi, timpul necesar pentru cei 23 de kilometri se va putea parcurge in 20-25 de minute.
Traseul străbate zone împădurite și localități din comunele Lopătari, Brăești și Gura Teghii, până la orașul Nehoiu, făcând legătura cu DN10. În prezent, drumul are sectoare îngustate, degradări severe și diferențe mari de nivel, ceea ce îngreunează circulația.
Lucrările vor include stabilizarea terenului, realizarea unui sistem rutier nou, refacerea șanțurilor și podețelor, dar și construcția sau reabilitarea unor poduri. De asemenea, vor fi amenajate accese către proprietăți și vor fi implementate măsuri pentru siguranța traficului.
Joi, se va aproba proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economică – faza Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiții „Modernizare DJ 203K, km 105+000 – 127+600, Plaiul Nucului – Nehoiu (DN10), județul Buzău”
Obiectiv de politică 3 – O Europă mai conectată prin creșterea mobilității
Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Buzău prin Consiliul Judeţean Buzău intenţionează să promoveze spre finanţare investiția „Modernizare DJ 203K, km 105+000 – 127+600, Plaiul Nucului – Nehoiu (DN10), județul Buzău”, prin Programul Regional Sud– Est 2021-2027, Obiectiv de politică 3 – O Europă mai conectată prin creșterea mobilității, Prioritatea 4 – O regiune accesibilă, Obiectiv Specific 3.2 – Dezvoltarea și creșterea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, reziliente la schimbările climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere, Acțiunea 4.1 – Investiții destinate reabilitării și modernizării infrastructurii rutiere de importanță regională pentru asigurarea conectivității la rețeaua TEN-T.
Potrivit prevederilor Ghidului Solicitantului pentru apelul de proiecte PRSE/4.1/2/2025, punctul 7.4 printre documentele obligatorii care se vor depune alături de cererea de finanţare a proiectului la Autoritatea de Management se regăsesc Hotărârea de aprobare a documentaţiei tehnico economice (faza SF/DALI sau PT) şi a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului.
Prin acest proiect de investiții se urmărește modernizarea drumului județean DJ 203K precum și asigurarea, în condiții de siguranță, a accesului în zonă a locuitorilor, a mijloacelor de transport în comun, a salvării, a pompierilor și a mașinilor de aprovizionare. Drumul judetean DJ 203K asigura accesul la drumul european E85, la autostrada A7 si la magistrala 500 feroviara. Tronsonul analizat este principalul acces rutier pentru satele din zona Plaiul Nucului și legătura acestora cu orașul Nehoiu și rețeaua rutieră națională.
Lucrare de aproape 300 milioane lei
Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție a fost întocmită de S.C. MEM PROJECT CONSTRUCT S.R.L. pentru lucrarea de utilitate publică de interes județean „Modernizare DJ 203K, km 105+000 – 127+600, Plaiul Nucului – Nehoiu (DN10), județul Buzău”. Potrivit DALI elaborat în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016, valoarea totală a investiției cu TVA: 284.346.621,16 lei, din care: C+M: 206.758.142,85 lei cu TVA. Durata de realizare a investiției – 18 luni.
Documentația tehnico-economică-faza DALI a fost avizată de Comisia tehnico-economică a Consiliului Județean Buzău, primind avizul nr. 268/14.07.2026.