Disprețul pentru Lege și simbolurile naționale, noua formă de guvernare agreată de coaliție

Dezbaterea născută în ultimele zile în urma apariției noilor cărți de identitate și a înscrisurilor pe care le conține este foarte simplu de rezolvat prin următorul gest: respectarea Legii.

Analizând legislația în vigoare, observăm cu ușurință că OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare spune foarte clar la articolul 17, alineat (2) că „Datele cu caracter personal înscrise pe cartea de identitate simplă sunt: a)numele și prenumele titularului; b)sexul; c)cetățenia titularului; d)data și locul nașterii titularului; e)semnătura olografă a titularului; f)imaginea facială a titularului; g)C.N.P.; h)adresa de domiciliu a titularului”. Același articol completează la alineatul (5) că „Datele cu caracter personal care se înscriu pe cartea electronică de identitate sunt cele prevăzute la alin. (2)”.

Ei bine, deși prevederile sunt foarte clare, în Hotărârea de Guvern 295/2021 adoptată de iluștrii reprezentanți ai coaliției de guvernare s-a ignorat faptul că hotărârile, conform Constituției, se emit pentru organizarea executării legilor, deci nu pentru a le modifica sau institui norme derogatorii de la Lege, astfel că la Anexa nr. 5 FORMA ŞI CONŢINUTUL cărții electronice de identitate a apărut genul în loc de sexul titularului.

Guvernul demonstrează, din nou, că a respecta legislația în vigoare este o noțiune străină de membrii săi.

Cea de-a doua controversă cu privire la cartea de identitate electronică este absența steagului României. Reprezentanții MAI spun că este „aproape imposibil la acest moment să introducem steagul României, cu actualele tehnologii”. Pentru Franța sau Spania, de exemplu, nu a fost imposibil. Pe cărțile de identitate electronice ale acestor state regăsim reprezentarea grafică a steagului.

La nivel de declarații, prim-ministrul Cîțu ne spunea că „Suntem datori în fața trecutului și a înaintașilor noștri să facem cinste Drapelului Național […] Drapelul național ne reprezintă trecutul, cu luptele duse pentru dreptate, libertate, unitate și apărarea țării” iar ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode spunea că vrea „ca fiecare român, indiferent unde se află, să aibă ca reper simbolurile naționale”.

La nivel de fapte, coaliția de guvernare insistă să elimine elementele care constituie identitatea noastră națională, așa cum am văzut că s-a întâmplat și în cazul vehiculelor MAI, sau a denumirii Ministerului Educației și cel al Culturii de unde acum lipsește cuvântul „naționale”.

Oare atât de tare disprețuiesc acest popor încât în fiecare zi mai șterg un pic din ceea ce ne reprezintă ca neam? Sau luptele, dreptatea, libertatea, unitatea și apărarea țării sunt doar o retorică bună pentru zile festive?

 

Biroul de presă al deputatului

Laurențiu Țepeluș

Circumscripția electorală nr. 10, Buzău

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings