DEDUCERI SI REDUCERI…
Deducerea personală la calcularea impozitului pe venit de 16% va creşte pentru toţi salariaţii care obţin cel mult 3.000 lei brut, potrivit proiectului Codului fiscal, obţinut în exclusivitate de Capital. Mai avantajaţi vor fi două milioane de salariaţi care câştigă cel mult 1.000 lei brut.
Deducerea personală din venitul net lunar la funcţia de bază la calcularea impozitului de 16% va fi majorată cu 50 lei pentru pentru salariaţii care obţin cel mult 1.000 lei brut şi care au în întreţinere una, două sau trei persoane. În cazul acestora deducerea va ajunge până la 600 lei faţă de 550 lei acum. Salariaţii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere vor avea o deducere mai mare cu 150 lei, însemnând 800 lei faţă de 650 lei în prezent. În schimb, cei care nu au nicio persoană în întreţinere vor rămâne cu actuala deducere de 250 lei.
Practic, acordarea acestei facilităţi înseamnă că suma reprezentând deducerea se scade din venitul net asupra căruia se calculează impozitul de 16%. Astfel, la o deducere mai mare cu 50 lei decât în prezent, salariatul va primi în plus 8 lei, iar la o deducere mai mare cu 150 lei va rămâne suplimentar cu 24 lei.
Totodată, vor creşte deducerile personale şi pentru salariaţii care primesc între 1.000 şi 3.000 lei brut. Deducerile sunt regresive, în cazul acestora, faţă de cele pentru salariile brute până în 1.000 lei şi se stabilesc prin ordin al ministrului de finanţe.
Salariile de peste 3.000 lei brut nu primesc nicio deducere. Persoanele în întreţinere sunt soţia/soţul, copiii sau alţi membri ai familiei, rudele contribuabilului sau ale soţiei/soţului până la gradul al doilea inclusiv.