CINCI DECENII DE EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE LICEUL TEHNIC BUZĂU

sdr

Liceul Tehnic Buzău a ales ziua de 5 octombrie 2023 pentru a sărbători 50 de ani de existență.
Alegerea acestei zile are o însemnătate specială – Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită în fiecare an pe 5 octombrie, începând cu anul 1994.
A fost desemnată de UNESCO şi marchează semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”.
În anul 2016, când s-au împlinit 50 de ani de la adoptarea “Recomandării privind statutul profesorilor”, Ziua mondială a educaţiei s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.
Vă invităm să fiți alături de noi joi 5 octombrie 2023 orele 11,00 la Teatrul ”George Ciprian” din Bulevardul N. Bălcescu Nr 37.
Vor fi alături de noi foști elevi, profesori și directori, reprezentanți ai autorităților publice locale și naționale precum și parteneri europeni.
În ultimii ani Liceul Tehnic Buzău a reușit să realizeze următoarele:
1. A accesat peste 2,5 milioane de euro  prin intermediul proiectelor europene nerambursabile prin care 746 elevi din liceul nostru au efectuat stagii de pregătire în Portugalia pentru a beneficia de practică de specialitate în condiții europene, pentru a compara sistemele de educație și chiar pentru a-și schimba mentalitatea față de stagiile de pregătire practică din România sau față de migrația în alte țări.
2. A reușit, prin proiecte europene, ca peste 60% din cadrele didactice să participe la cursuri de formare în străinătate, cu accent pe managementul clasei, pe utilizarea instrumentelor IT, pe specializarea în domeniu.
3. A reușit digitalizarea integrală a școlii, astfel  încât toate sălile de clasă au tablă interactivă, laptop-uri, etc. Cadrele didactice și elevii utilizează platformele online și softurile educaționale.
4. A reușit, prin proiecte europene, să ia alături de elevi și profesori tutorii de practică ai operatorilor economici din Buzău, deci reprezentanții firmelor buzoiene – comunitatea locală, care să meargă alături de cadrele didactice de specialitate din liceul la vizite de studiu la licee tehnice similare și operatori economici din străinătate. Împreună cu aceștia a schimbat curriculum-ul de specialitate aplicat la clasă astfel încât să răspundă cerințelor pieței muncii.
5. A investit masiv în dotarea laboratoarelor liceului, accesând diverse linii de finanțare precum și sponsorizări. Liceul dispune astăzi de laboratoare moderne de informatică, gastronomie și de realitate virtuală, finalizează zilele acestea un laborator modern de diagnoză auto  și are aprobată finanțarea integrală pentru laboratoare noi de electronică, servicii, protecția mediului și un laborator SMART.
6. A reușit să crească atractivitatea liceelor tehnice, realizându-și integral planul de școlarizare.
7. A stabilit o strategie de regândire a ofertei educaționale a liceului, majoritatea cadrelor didactice participând la cursuri de reconversie profesională în alte domenii pe care urma să le dezvolte: IT, mecatronică, robotică, turism și alimentație, etc.
8. S-a remarcat în cadrul concursurilor și olimpiadelor la nivel național, obținând premii în cadrul disciplinelor de specialitate.
Toate aceste acțiuni au pregătit ceea ce s-a întâmplat anul acesta. În 2023  LICEUL TEHNIC BUZĂU A PROPUS UN PLAN DE ȘCOLARIZARE INOVATIV, ÎNDRĂZNEȚ, POATE CHIAR SPECTACULOS:
• 7 specializări noi la solicitarea operatorilor economici, dintre care 3 la învățământ liceal, 2 la învățământ profesional și 2 la învățământ postliceal;
• creșterea de 5 ori a ofertei pentru învățământul profesional dual (am reușit să răspundem integral solicitărilor operatorilor economici locali);
• reintroducerea învățământului postliceal;
• convingerea a 18 operatori economici locali (cu 10 dintre aceștia neexistând o colaborare anterioară) să asigure pregătirea practică și să acorde burse celor 70 elevi înscriși la învățământul profesional dual;
• obținerea susținerii din partea Primăriei Municipiului Buzău pentru asigurarea gratuită a cazării în internatul școlar și a meselor (mic dejun, prânz și cină) pentru cei 70 de elevi de la învățământul dual.
La zi aniversară, se cuvine să transmitem urările de viață îndelungată liceului, „La mulți ani!” tuturor cadrelor didactice, elevilor și părinților, mulțumiri instituțiilor publice, operatorilor economici, sponsorilor și tuturor celor care ne-au sprijinit ori de câte ori a fost nevoie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings