February 16, 2025

APA DE LA BIGIU, ASISTENTA DE LA PREOTUL NEGOITA

Cei care vor să se adăpostească de căldură vor primi  apă rece şi asistenţă medicală, în cele cinci corturi de prim-ajutor, amplasate în DSC00983municipiu din dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu.

In cele cinci corturi se va desfasura activitate până la sfârşitul lunii august, în intervalul orar 10,00-18,00, având în vedere că în perioada următoare au fost anunţate temperaturi  caniculare. Corturile au fost amplasate la intrarea in piaţa din cartierul Micro XIV, pe la intrarea în Parcul Crâng, Piaţa Centrală, platoul Dacia şi Piaţa Dorobanţi. In corturile presedintelui Bagiu, asistenta medicala este asigurata de personal de la scoala sanitara coordonata de preotul Paul Iulius Negoita. De ieri şi punctele de prim-ajutor ale Primăriei au devenit funcţionale, în toate cele trei locaţii fiind ­asi­gurată apă rece şi personal medical specializat. Primul punct de ajutor a fost deschis în holul de la parter al Palatului Comunal, al doilea în Piaţa Crâng, în sediul administrativ, punctul de lucru DSV, iar cel de-al treilea, lângă Piaţa Dorobanţi, în incinta unui centru de Optică Medicală. Toate punctele sunt dotate cu pat, aer condiţionat, ladă ­fri­gorifică şi apă plată, iar în perioadele caniculare, între orele 10,00 şi 17,00.

Privacy Policy Settings