October 8, 2026

COMOARA SCOASA DIN JOBENUL CONSILIULUI JUDETEAN

0
panou

Publicat: 05 octombrie 2026

Vulcanii Noroiosi sunt una dintre cele mai pretuite comori naturale ale tarii. Obiectiv turistic mult frecventat şi probabil cel mai vestit monument geologic din România, Vulcanii noroioşi de la Berca, judeţul Buzău, sunt un remarcabil fenomen natural şi o sinteză a geologiei şi tectonicii Subcarpaţilor de Curbură.

Vulcanii noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici au fost descoperiţi de francezul H. Cognand, în 1867, cu ocazia unor prospecţiuni petroliere.

Ce sunt “vulcanii noroioşi”?

 “Vulcanii noroioși”sunt formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul care ajunge la suprafață este rece, provenind din straturile de argilă.

Rolul „vulcanilor” în apariţia vieţii pe Pământ sau chiar pe alte planete

Vulcanii noroioşi sunt forme de manifestare care au semnificaţie geologică mult mai profundă. Cercetările recente de filogenie moleculară arată că aceştia ar fi avut un rol important în apariţia vieţii pe planeta noastră. Sau chiar pe alte planete. Cercetări şi lucrări publicate de NASA în 2010 demonstrează că vulcanii noroioşi se manifestă şi ca un fenomen cosmic.

De la vulcanii noroiosi, la VULCANII NOROCOSI

  Vulcanii Noroioși se află la o distanță de aproximativ 35 de kilometri de municipiul Buzău, iar aproximativ jumătate din drum se parcurge în condiții jalnice, după ieșirea de pe DN10. Au trecut mai bine de 18 ani de la asfaltarea completă a tronsonului de drum județean care pornește din Berca și se oprește în gardul rezervației naturale. Nu după mult timp, din cauza terenului instabil și a soluțiilor folosite la deszăpezire, au început să apară cratere pe care muncitorii de la drumuri trebuie să le astupe în fiecare primăvară.

  In fiecare primavara, din ultimii 20 de ani,  presedintii care au carmuit Consiliul Judetean Buzau au promis ca vor reabilita drumul jalnic pana la Vulcani. Au promis, insa au fost depasiti de tipul lucrarilor extrem de delicate, de sumele ce trebuiau puse la bataie, de modificarea periodica a proiectelor si, nu in ultimul rand, de lipsa de curaj in fata unei astfel de provocari.

 5 octombrie 2026, zi memorabila

Lucrările de modernizare a DJ 102F și DJ 220A, drumul spre Vulcanii Noroioși, au început luni, 5 octombrie 2026. Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean Buzău, anunță o investiție de peste 242 de milioane de lei pentru cei aproximativ 14,5 kilometri dintre Sătuc și Vulcanii Noroioși. Șantierul va dura 36 de luni, însă drumul va rămâne deschis circulației.

Marcel Ciolacu a anunțat luni începerea lucrărilor și a precizat că vor fi modernizați aproximativ 14,5 kilometri de drum județean.

„Astăzi am dat startul lucrărilor de execuție pentru modernizarea drumului către Vulcanii Noroioși”, a transmis președintele CJ Buzău.

Investiția depășește 242 de milioane de lei și este finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și din bugetul județului Buzău

Termenul anunțat pentru executarea lucrărilor pe DJ 102F și DJ 220A este de 36 de luni, ceea ce înseamnă trei ani de la începerea șantierului. Constructorul estimează însă că proiectul ar putea fi finalizat mai devreme dacă lucrările avansează conform planificării.

Primele intervenții sunt cele de consolidare a terenului, una dintre cele mai dificile componente ale proiectului din cauza instabilității din zonă.

Lucrările prevăzute pe traseu includ:

  • foraje și lucrări ample de consolidare;

  • aproximativ 1,5 kilometri de ziduri realizate pe coloane forate;

  • reabilitarea a cinci poduri;

  • intervenții la aproximativ 55 de podețe;

  • amenajarea acceselor la proprietăți;

  • trotuare și sisteme pentru colectarea apelor pluviale;

  • amenajarea stațiilor de autobuz;

  • refacerea și asfaltarea carosabilului.

Unul dintre cele mai importante obiective este podul peste râul Buzău, care are o lungime de aproximativ 208 metri.

Drumul spre Vulcanii Noroioși rămâne deschis circulației pe durata lucrărilor, potrivit anunțului făcut de Marcel Ciolacu. Zona de șantier va fi semnalizată corespunzător, astfel încât accesul către Vulcanii Noroioși să poată fi menținut.

Șoferii trebuie însă să ia în calcul posibile restricții temporare pe DJ 102F și DJ 220A, precum și timpi mai mari de deplasare în sectoarele în care se lucrează.

Peste 242 de milioane de lei pentru modernizarea DJ 102F și DJ 220A

Valoarea actualizată a proiectului depășește 242 de milioane de lei. Aproximativ 140 de milioane de lei sunt asigurate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar diferența este acoperită din bugetul județului Buzău.

În urma finalizării proiectării și actualizării indicatorilor tehnico-economici, costul investiției a fost redus față de estimările inițiale. Marcel Ciolacu anunțase anterior o economie de aproximativ 45 de milioane de lei.

„Vulcanii Noroioși sunt mândria Buzăului. Drumul spre ei trebuie să fie pe măsură”, a transmis Marcel Ciolacu odată cu începerea șantierului.

În paralel, șeful administrației județene a vorbit și despre intenția ca Vulcanii Noroioși să ajungă în administrarea Consiliului Județean Buzău, împreună cu autoritățile locale din zonă.

În prezent există un protocol de colaborare cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, însă eventualul transfer al administrării presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare. Marcel Ciolacu nu a indicat deocamdată un termen pentru finalizarea acestui demers.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings