Ziua Internaţională a Siguranţei pe Internet a trecut dar…

Comunicat de presă

EUROPE DIRECT Buzău, structură gazdă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Buzău  împreună cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), au organizat evenimentul intitulat “Ziua Internațională a Siguranței pe Internet” în data de 07.02.2024, începând cu orele 10:00

Scopul evenimentului fost acela de a dobândi cunoștințe noi despre  utilizarea în siguranță și cu responsabilitate  a internetului în special de către copii și adolescenți, în  condițiile în care peste 170 de țări au adoptat această sărbătoare, a cărui organizator este INSAFE – European Safer Internet Network.

Din partea Directoratului Național de Securitate Cibernetica (DNSC),   a participat – domnul Vlad Drăguș – Expert – Politici de securitate cibernetică, strategii și cooperare.

La eveniment au participat elevi și cadre didactice de la Colegiul Național Pedagogic “Spiru C. Haret”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Tehnologic “Grigore C Moisil” și  Liceul Tehnic Buzău.

Reprezentanții EUROPE DIRECT Buzău au făcut o prezentare generală a Centrului, a activităților ce vor fi organizate în  contextul anului 2024 – Anul Alegerilor Europarlamentare, a Corpului European de Solidaritate și a importanței voluntariatului.

Reprezentantul DNSC – Vlad Drăguș a făcut o prezentare amănunțită ce a cuprins: proiectul  sigurantaonline.ro; tipurile de atacuri cibernetice: Phishing ,DDOS, Ransomware; dezinformarea  în contextual Alegerilor Europarlamentare; fake-news; inteligența artificială folosită în atacurile cibernetice (deepfake); prezentarea platformei haveibeenpwned.com;metode de protecție a datelor bancare (diferența cont IBAN și card).

Prezentările au fost  urmate de o dezbatere a subiectelor prezentate concretizată într-un schimb de opinii constructiv, pentru participanții la eveniment.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings