VIZITA ISTORICA
Prinţul Nicolae al României se va afla, astazi, în vizită la Buzău. În cursul dimineţii, se întâlneste cu primarul Constantin Boşcodeală, cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Cristinel Romanescu, şi cu prefectul judeţului Buzău, Gabriel Baltă. Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României va participa, de la ora 12.00, la o întâlnire cu elevii Colegiului Naţional „B.P. Hasdeu” din Buzău. La ora 14.30, prinţul Nicolae va vizita Muzeul Arhiepiscopal, pentru ca mai apoi să viziteze societatea de confecţii textile Martelli.
Istoricul Neagu Djuvara îl nominalizează pe Principele Nicolae ca posibil succesor la Tron, în contextul în care reinstaurarea monarhiei constituţionale în ţara noastră ar întruni majoritatea opţiunilor populaţiei.”Singura soluţie de a resuscita monarhia românească ar fi ca tânărul Nicolae să fie naturalizat român, să înveţe carte românească, să fie pregătit pentru o posibilă înscăunare”.
Principele Nicolae s-a născut în 1985 la Geneva, în Elveţia, iar copilăria şi-a petrecut-o în nordul Angliei.
Una dintre rarele ocazii în care a putut fi văzut, înainte să se mute în România anul trecut, a fost acum 20 de ani, când Regele Mihai l-a prezentat din balconul Hotelului Continental drept viitorul rege al României.