Noutati 

Victor ramane numai cu Daciana ?

ProRomânia a făcut implozie, după ce Victor Ponta le-a interzis parlamentarilor să voteze învestirea Guvernului Orban. Deşi a pus umărul la demiterea Guvernului Dăncilă, votând moţiunea de cenzură, Victor Ponta a refuzat să se asocieze încă o dată cu PNL, pe motiv că ar fi pierdut electoratul de stânga. De fapt, Ponta s-a temut că un vot pentru Ludovic Orban i-ar închide definitiv uşile la PSD. „Ponta a avut o problemă personală cu Dăncilă, nu cu PSD. El a crezut că poate reface o majoritate parlamentară alături de PSD, doar că s-a trezit dat la o parte. Încă  mai speră că va colabora cu PSD după ce Viorica Dăncilă va fi dată jos din fruntea partidului, însă şansele sunt infime. Adevărul e că cei mai mulţi baroni social-democraţi îl detestă, după ce i-a scos de două ori de la guvernare. Dacă rămâne fără Tudose, ProRomânia nu va trece pragul electoral“, susţin surse din ProRomânia pentru „Adevărul“.

Europarlamentarul Mihai Tudose a susţinut că ProRomânia trebuie să voteze Guvernul PNL, apoi să rămânp în Opoziţie. Ponta l-a acuzat de trădare. Însă Mihai Tudose nu e un simplu europarlamentar, ci principalul motor electoral al ProRomânia. La alegerile europarlamentare, majoritatea primarilor PSD din Brăila, judeţ controlat de Tudose, au tras pentru ProRomânia. De asemenea, în judeţul Buzău, controlat de Marcel Ciolacu, tovarăş cu Mihai Tudose, ProRomânia a scos al doilea scor pe ţară. Ulterior, Tudose a votat pentru instalarea lui Marcel Ciolacu în fruntea Camerei Deputaţilor, în timp ce Victor Ponta s-a abţinut. Potrivit surselor citate, Mihai Tudose  s-ar putea întoarce în PSD, cu condiţia ca Marcel Ciolacu să preia şefia partidului după alegerile prezidenţiale. În cazul în care Viorica Dăncilă nu va ajunge în turul doi, liderii PSD vor organiza imediat un Congres pentru a instala un nou lider. Marcel Ciolacu, Lia Olguţa Vasilescu şi Gabriela Firea se încălzesc pentru fotoliul de preşedinte. Chiar dacă va ajunge în turul doi, zilele Vioricăi Dăncilă în fruntea partidului oricum sunt numărate, mai ales după ce a pierdut guvernarea. Alături de Mihai Tudose s-ar putea întoarce în PSD şi alţi parlamentari care au migrat la ProRomânia, dar care sunt nemulţumiţi de Victor Ponta.

Ponta, singur-cuc În paralel, Daniel Constantin şi alţi cinci-şase parlamentari, exact grupul care a votat pentru instalarea Guvernului Orban, negociază cu PNL locuri eligibile la alegerile parlmentare de anul viitor sau alte funcţii în eşalonul doi al Puterii, susţin surse liberale pentru „Adevărul“. Toţi parlamentarii ProRomânia care au votat Guvernul Orban au fost suspendaţi din partid,  în urma unei decizii luate de trei persoane: Victor Ponta, Nicu Bănicioiu şi Ion Mocioalcă, reuniţi în Biroul Executiv al partidului. Din BEX mai fac parte Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu, cei doi lipsind de la şedinţa în care au fost suspendaţi.  „Până aseară nu mi-am pus problema să merg în altă parte. Dacă asta este decizia, ne strângem mâna bărbăteşte şi mergem mai departe fără scandal. Pe mine mă leagă de Victor Ponta o relaţie de colaborare şi de prietenie de zece ani. Nu trebuie să-i aruncăm la coş pentru o dispută de genul ăsta”, a spus Daniel Constantin, după decizia BEX. Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu se numără printre fondatorii partidului. Parlamentarii care au votat Guvernul orban nu au putut fi exlcuşi din partid pentru că o astfel de măsură nu e prevăzută în statut. Victor Ponta ar putea rămâne în ProRomânia  doar cu câţiva parlamentari racolaţi de la PSD, dar care nu au tracţiune electorală. Singurii liderii care pot aduce voturi sunt Adrian Ţuţuianu (Dîmboviţa), Ion Mocioalcă (Caraş-Severin) şi Cătălin Nechifor (Suceava). Însă fără primari şi consilieri locali, ProRomânia cu greu ar putea trece pragul electoral la alegerile parlamentare din 2019, deci partidul se îndreaptă mai degrabă spre irelevenţă. O altă variantă salvatoare ar fi o fuziune cu ALDE, însă relaţiile dintre Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu nu sunt cele mai calde. Războiul a ajuns la neveste Mihai Tudose a scăpat de suspendare pentru că nu este parlamentar, deci nu a contrinuit fizic la instalarea Guvernului Orban. Însă Victor Ponta l-a acuzat că nu vrea să plece din ProRomânia pentru că şi-ar pierde mandatul de europarlamentar. Tudose a demonstrat imediat că Ponta minte. „O scurtă întrebare: câţi bani a pierdut doamna Ponta când a plecat de la PSD la PRO (europarlamentar fiind)? Şi cum de nu şi-a pierdut mandatul?“, a scris Tudose pe Facebook. Legea nu-i sancţionează pe eurodeputaţii traseişti cu pierderea mandatului.

Sursa: Adevarul

Related posts

Leave a Comment

Privacy Policy Settings