UZPR…IN ACTIUNE LA BUZAU

Zilele de 8 si 9 octombrie 2020 pun finis editiei cu numarul 32 a Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”, organizat de Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” Buzău, Direcția Județeană pentru Cultură, Primăria comunei Pârscov, Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”, în colaborare cu Muzeul Județean Buzău și Revista Detectiv Cultural București. Coorganizator – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).
Este pentru prima dată când UZPR se implică în calitate de coorganizator, motiv pentru care o delegatie a Uniunii se va afla pentru doua zile alaturii de ziaristii buzoieni si va participa la mai multe activitati desfasurate in municipiul Buzau. Ziaristul Doru Dinu Glăvan, presedintele UZPR insotit de vicepresedintele Roxana Istudor si ziaristul Firiţă Carp, membru al Juriului de Onoare, Disciplină şi Arbitraj, în după amiaza zilei de 8 octombrie 2020, de la ora 16.00, vor depune coşuleţe cu flori la Bustul lui Vasile Voiculescu din parcul Vasile Voiculescu din spatele Primăriei Buzău. La această activitate vor fi prezenti şi reprezentanţi ai Filialei „Pamfil Şeicaru” Buzău a UZPR. Şi-au mai anunţat participarea primarul reales al Buzăului, inginerul Constantin Toma, consilieri municipali şi jurnalişti. După acest moment delegaţia UZPR Bucureşti, însoţită de membrii Filialei „Pamfil Şeicaru” Buzău a UZPR, va participa, în Parcul Crâng, la depunerea de flori, de către fiecare membru al Filialei Buzău la stejarul secular atribuit de Primăria Buzău lui Pamfil Şeicaru în cadrul proiectului Rotonda Buzoiană”. Cu acest prilej presedintele Doru Dinu Glăvan va avea o întâlnire de lucru cu membrii Filialei „Pamfil Şeicaru Buzău a UZPR. Va fi expus cu acest prilej graficul unor acţiuni ale Filialei din Buzău. O acţiune de onoare va fi reluarea Concursului de Creaţie literară pentru elevi şi studenţi „V. Voiculescu – Arc de suflet peste timp” şi participarea la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Vasile Voiculescu”. De asemenea, ne propunem să perpetuăm memoria patronului nostru spiritual „Pamfil Şeicaru” în cadrul unor manifestări omagiale. Membrii filialei noastre vor milita în paginile de ziar, la posturile de radio şi de televiziune unde sunt angrenaţi pentru a aduce la cunoştinţa opiniei publice acţiunile organizate şi desfăşurate de filiala noastră pentru omagierea marilor personalităţi buzoiene din domeniul presei şi al culturii. Şi nu în ultimul rând ne dorim ca filiala noastră să coopteze în rândurile ei membri tineri, activi şi care pot aduce noi valenţe în activitatea noastră.
A doua zi, pe data de 9 octombrie 2020, la Pârscov,în satul natal a lui Vasile Voiculescu, la casa memorială, se va desfăşura festivitatea de premiere. Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, prin preşedintele Doru Dinu Glăvan, va decerna Premiul special pentru publicistică (reportaj, interviu, eseu), iar revista „Detectiv literar” prin Firiţă Carp va decerna Premiul special pentru debut.
Două zile pline în care Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi Filiala „Pamfil Şeicaru” Buzău se implica în activităţile cetăţii de ridicare a nivelului cultural, spiritual şi social al cetăţenilor.