Calendar Crestin Ortodox
BREAKING NEWS

UNII SOFERI…TOT SOFERI RAMAN!

Saptamana trecuta, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost angrenaţi într-o acţiune ce a vizat transportatoriprevenirea accidentelor de circulaţie în care ar putea fi implicate autovehicule destinate transportului rutier public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi autovehicule destinate transportului public de persoane, cu capacitate de transport mai mare de 8+1 locuri.

Poliţiştii au efectuat verificări şi cu privire la respectarea legalităţii transportului public de marfă şi persoane, în vederea depistării efectuării altor curse decât cele permise de licenţa de traseu, efectuarea în mod ilegal a unor curse regulate sub „masca” unor curse ocazionale speciale, nerespectarea prevederilor graficelor de circulaţie sau a timpilor de odihnă.

În total, au fost controlate 668 de autovehicule (466 efectuau transport public de marfă şi 202 transport public de persoane, şi au fost aplicate 313 sancţiuni contravenţionale, dintre care 215 pentru nereguli constatate în domeniul transportului public de mărfuri şi 98 pentru nereguli comise de către cei care efectuau transport public de persoane.

Printre cei sancţionaţi contravenţional, s-a numărat şi un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Racoviţeni, care efectua transport de persoane cu un microbuz pe traseul Mărgăriteşti – Buzău şi pe care poliţiştii l-au depistat cu o concentraţie alcoolică de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Împotriva conducătorului auto respectiv a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării, pentru o perioadă de 90 de zile.

De asemenea, în urma controalelor efectuate la transportatorii de persoane, poliţiştii au sancţionat contravenţional şi un operator de transport rutier care şi-a continuat activitatea după expirarea licenţei de traseu şi a copiei conforme.

În acest caz, s-a dispus şi suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de 6 luni, fiind retras certificatul de înmatriculare al unui autovehicul şi reţinute plăcuţele cu numărul de înmatriculare.

Acţiunea s-a desfăşurat în conformitate cu planul de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) pentru anul 2013.

« »

Privacy Policy Settings