Toate școlile, închise 3 zile pentru alegerile locale
Se pare ca zvonurile care circulau prin urbe pana ieri…devin realitate…iar scoala… Dar ce este aia scoala ? Asadar, se zvonea ca scolile se inchid dupa alegerile locale. Iata ca scolile se inchid inainte de alegeri. Acel inceput de scoala furtunos care l-a multumit pe profesorul de fizica…se pare ca a fost doar un foc de campanie…iar scolile se vor deschide abia dupa Sf.Ion!
Ministrul educației, Monica Anisie, a anunțat vineri seară că toate unitățile de învățământ din țară vor fi închise 3 zile, în perioada alegerilor locale, notează Edupedu.ro. Anterior, Comitetul pentru Situații de Urgență anunțase că școlile din București care găzduiesc secții de votare vor fi închise 4 zile, între 24 și 29 septembrie.
Alegerile locale vor avea loc duminică, 27 septembrie. Școlile, grădinițele și liceele de pe întregul teritoriu al României vor fi închise însă de vineri, 25 septembrie, până marți, 29 septembrie (inclusiv). În București, cursurile vor fi suspendate cu o zi mai devreme – joi, 24 septembrie. ”Ținând cont de situația specială în care se desfășoară alegerile locale din anul 2020, cât și prevederile din Legea nr. 55/2020 privind măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a aprobat suspendarea cursurilor în zilele de 24.09.2020, 25.09.2020, 26.09.2020 respectiv, 28.09.2020, 29.09.2020, pentru unitățile de învățământ din Municipiului București ce găzduiesc secții de votare”, se arată într-un comunicat transmis de Prefectura București. “Chiar dacă se închid și se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfășurării alegerilor, a declarat Monica Anisie, conform Edupedu.ro.