TINUTUL BUZAULUI, VESTI BUNE DE CRACIUN

Geoparcul a primit un prim vot pozitiv și este tot mai aproape de a intra în rețeaua globală UNESCO. Decizia finală este așteptată în primăvara anului viitor.
Reprezentanții Asociației Ținutul Buzăului au fost cei care au anunțat joi seară faptul că în urma evaluării din vară, geoparcul din județul Buzău a primit un prim vot favorabil de la comisia UNESCO, decizia fiind luată la Paris. ”Asta înseamnă că avem recomandarea de a deveni Geoparc Global UNESCO în 2022, iar Ținutul Buzăului va primi recunoașterea internațională pe care o merită” a anunțat și președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu. Totodată, Neagu si-a exprimat convingerea că în primăvară și votul final va fi pozitiv:
”O veste foarte bună!
Ținutul Buzăului a primit un vot pozitiv în Consiliul UNESCO, ceea ce înseamnă că suntem recomandați să devenim Geoparc Global UNESCO în 2022! Rezultatele muncii în echipă încep să se vadă și sunt mândru că Ținutul Buzăului va primi recunoașterea internațională pe care o merită!
În primăvară va avea loc votul boardului UNESCO, care reprezintă ultimul pas și care se bazează pe recomandarea dată astăzi de Consiliul UNESCO. Ne mai despart doar câteva luni de votul final, care va fi cu siguranță unul pozitiv!”.