SOFERII AU INTRECUT ORICE LIMITA DE BUN SIMT!

Aproximativ 350 de abateri constatate şi sancţionate de poliţiştii rutieri în prima zi a săptămânii / Poliţiştii aufrasinet depistat un şofer care avea 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat

În cadrul activităţilor desfăşurate în prima zi a săptămânii pentru disciplinarea participanţilor la trafic, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au aplicat 349 de sancţiuni contravenţionale, au întocmit 3 dosare penale şi au reţinut în vederea suspendării 11 permise de conducere.  Si asta in conditiile in care, in trafic, sunt opriti doar o mica parte dintre cei aflati la volan.  Daca ar putea fi testati toti, ne-am da seama ca foarte multi dintre cei care conduc pe drumurile publice din judet nu incalca doar regulile de circulatie, ci si pe cele ale bunului simt.

Abaterile despre care se face vorbire au fost comise de 238 de conducători auto, 25 de pietoni, 4 biciclişti şi 13 căruţaşi.

DEPASIRE PE ZEBRA…

În aceeaşi zi, poliţiştii rutieri au mai reţinut alte opt permise, dintre care cinci pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare şi câte unul pentru depăşire pe marcajul pietonal, nerespectarea indicaţiilor poliţistului rutier şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (buzoian de 51 de ani, depistat cu 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat pe strada Oltului din municipiul Buzău).

MANGA PE DN 2 E 85…

Unul dintre dosarele penale a fost întocmite după ce poliţiştii rutieri au oprit un autoturism ce se deplasa cu 121 km/h pe DN2 E85, în afara localităţii Racoviţeni. La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Buzău, care avea o concentraţie alcoolică de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

CU ATV-UL CA SI CU CARUTA…

Cel de-al doilea dosar a fost întocmit pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce (pentru cumul de puncte), iar în cel de-al treilea caz a fost vorba despre conducerea unui ATV neînmatriculat de către un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Verneşti, care nu posedă permis de conducere şi avea o concentraţie alcoolică de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul respectiv a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

CEA MAI PERICULOASA TRECERE DE PIETONI…

Luni seara, în jurul orei 22.00, pe strada Frăsinet din municipiul Buzău s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri, a rezultat că un autoturism condus de un buzoian de 68 de ani a acroşat o femeie în vârstă de 54 de ani, care traversa strada pe trecerea pentru pietoni, semnalizată corespunzător.

Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, fără a rămâne internată.

„Zebrele” de pe strada Frasinet pot fi considerate cele mai periculoase din municipiu. Si ma refer aici la cea de la Biserica Sf. Stefan si cele doua care flancheaza reteaua de super magazine din zona de nord a orasului. In acea zona daca vrei sa fii sigur ca traversezi cu bine strada, cel mai bine este sa ocolesti trecerile de pietoni. Altfel, poti sa adormi la marginea partii carosabile ca niciun sofer nu se va sinchisi sa opreasca pentru prostul de pieton.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings