Dezvaluiri Evenimente 

SI CONDAMNATI…SI CU BANII LUATI

Fostul prefect, senator, presedinte ANRSC si fost preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău Marian Bîgiu a fost condamnat, joi, de magistraţii Tribunalului Bucureşti la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul este judecat pentru trafic de influenţă. Decizia nu este definitivă.

Instanţa a dispus şi confiscarea sumei de 75.000 de euro de la fostul președinte al CJ Buzău.

“Condamnă pe inculpatul Bîgiu Marian Cristinel la o pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare sub supravegherea executării pedepsei pe o durată de trei ani, ce constituie termen de supraveghere. Condamnă pe inculpatul Surdu Georgian Gabriel la o pedeapsă de trei ani de închisoare. Dispune confiscarea de la inculpatul Bîgiu Marian Cristinel a sumei de 75.000 de euro, menţine măsura sechestrului asigurător luată la data de 14.10.2015 până la concurenţa sumei totale de 75.000 euro”, se arată în minuta instanţei.

 

Tot joi, avocatul  Cosmin Vasile, judecat în “dosarul Beganu”, a fost condamnat definitiv într-un alt dosar de  trafic de influenţă, cu privire la retrocedarea unor suprafeţe de teren în judeţul Bacău. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelul DNA Braşov împotriva sentinţei Curţii de Apel Braşov prin care Vasile a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspenndare. Magistraţii instanţei supreme i-au majorat pedeapsa la 3 la ani, menţinînd însă suspendarea executării pedepsei. În acelaşi dosar, Gheorghe Ceteraş, inculpat şi el în dosarul fostului prefect Paul Beganu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, dar cu executare.

 

“Admite apelul declarat de Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 26/F din 03 mai 2016 a Curţii de Apel Braşov – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. 138/64/2015. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi rejudecînd: I. Majorează de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului Ceteraş Gheorghe pentru săvîrşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, astfel cum s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu, pedeapsă ce urmează a fi executată în regim de detenţie. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 861 şi art. 71 din Codul penal anterior cu privire la inculpatul Ceteraş Gheorghe. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la inculpatul Ceteraş Gheorghe, care nu sînt contrare prezentei decizii. II. Majorează de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului Vasile Mihail Cosmin pentru săvîrşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. 1 din Codul penal anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal. Majorează durata termenului de încercare de la 4 ani la 5 ani, care se socoteşte de la data rămînerii definitive a hotărîrii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la inculpatul Vasile Mihail Cosmin, care nu sînt contrare prezentei decizii. III. Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii Vasile Mihail Cosmin şi Ceteraş Gheorghe împotriva aceleiaşi sentinţe. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, rămîn în sarcina statului. Obligă apelanţii intimaţi inculpaţi la plata sumei de cîte 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de cîte 90 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă”, se arată în hotărîrea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

Cosmin Vasile a fost trimis în judecată anul trecut pentru trafic de influență, într-o cauză disjunsă din „Dosarul Retrocedărilor“, în care mai sînt inculpaţi ex-deputatul PSD Viorel Hrebenciuc și ex-ministrul Justiției Tudor Chiuariu. El este acuzat că , împreună cu Ceteraş i-ar fi ce¬rut lui Gheorghe Paltin Sturdza 10.000 de hectare de pădure, pro¬mițîndu-i, în schimb, că vor interveni pe lîngă funcționari din județul Bacău  astfel încît aceștia să efectueze cît mai urgent punerea în posesie și elibe¬rarea titlului de proprietate pentru 43.227 ha de teren forestier.

 

Related posts

Leave a Comment

Privacy Policy Settings