SEDIUL POLITIEI MUNICIPALE INTRA INTR-UN AMPLU PROCES DE CONSOLIDARE SI REBILITARE
Publicat: 23 martie 2026
Inspectoratul de Poliție Județean Buzău a dat startul unui proiect important pentru modernizarea sediului Poliției Municipiului Buzău, de pe strada Plevnei. Este vorba despre lucrări de consolidare și reabilitare energetică pentru mai multe clădiri (C1, C2, C3 și C5), care au nevoie de îmbunătățiri serioase, mai ales în contextul riscului seismic.
Proiectul are o valoare totală de peste 24 de milioane de lei, iar cea mai mare parte a banilor vine din fonduri europene.
INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BUZĂU, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „Consolidare structurală și reabilitare energetică a corpurilor de clădire C1, C2, C3 și C5 la Poliția municipiului Buzău”, cod MySMIS 329521, finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, Prioritatea de investiţie 2 – O regiune cu comunităţi prietenoase cu mediul, Obiectiv Specific 2.4 – Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii riscurilor de dezastre şi a rezilienței, ținând seama de abordările ecosistemice.
Acțiunea 2.2 –
Consolidarea clădirilor aflate în risc seismic.
Valoarea totală a proiectului este de 24.772.483,31 lei, din care valoarea sumei nerambursabile este de 21.056.610,81 lei.
Obiectivele proiectului sunt:
Obiectivul general este creșterea nivelului de adaptare a 2 construcții din cadrul Poliției municipiului Buzău, vulnerabile la risc seismic, la riscurile la dezastre și la schimbările climatice.
Obiectivul specific nr. 1:
Creșterea cu 1.997,16 metri pătrați a suprafețelor utile totale ale clădirilor de interes si de utilitate publică din Regiunea Sud-Est care beneficiază de lucrări de consolidare structurală.
Obiectivul specific nr. 2:
Reducerea consumului anual de energie primară totală în medie cu 83,95% față de consumul inițial la nivelul a 2 construcții de la sediul Poliției municipiului Buzău.
Durata de implementare a proiectului este de 29 de luni: respectiv de la data 02.03.2026 până la data 01.08.2028.
Date de contact: Strada Chiristigii, nr. 8 – 10, Municipiul Buzău – România, Tel. 0238/402.014, Fax 0238/724.955, e-mail: cabinet@bz.politiaromana.ro
