S-A  DESCHIS „poarta de intrare în Geoparcul Ținutul Buzăului”

Primăria Berca a inaugurat un nou loc de promenadă și de relaxare, pe care autoritățile l-au numit „poarta de intrare în Geoparcul Ținutul Buzăului”. Faleza cuprinde și o zonă special amenajată pentru amatorii de grătare, iar o suprafață de 1.000 metri pătrați a fost alocată celor ce vor să se distreze la iarbă verde. Aici a fost amplasată o zonă de picnic, în care se găsesc foișoare, grătare și care dispune de apă curentă.
Prezent la inaugurare a fost și președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, care s-a arătat impresionat de investiția Primăriei Berca și de eforturile primarului Ionel Dobrița de a ajuta la dezvoltarea comunității sale. „Mă bucur când văd cum se dezvoltă comunitățile buzoiene, cum cetățenii se pot bucura de o plimbare plăcută într-un cadru frumos, amenajat, cum o zonă turistică precum Berca devine mai frumoasă cu an ce trece și se transformă într-o adevărată poartă de intrare în Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului! Felicitări domnului primar Dobrița Ionel și întregii sale echipe pentru acest proiect și pentru toate eforturile de a pune în valoare comuna Berca!”, a transmis președintele Consiliului Județean.
Același mesaj de laudă l-a avut și deputatul PSD Romeo Lungu, care a spus că noul loc de promenadă va fi nu doar în beneficiul cetățenilor, ci și al turiștilor, care vor tranzita zona în drum spre obiectivele turistice din județ. „Astăzi (2 august, n.r.) am participat la inaugurarea Falezei Berca, loc de promenadă și recreere pentru localnici, precum și obiectiv turistic pentru Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului. Faleza cuprinde și o zonă de picnic, de aproximativ 1.000 de metri pătrați, dotată cu foișoare, grătare, apă curentă și coșuri de gunoi, fiind un loc ideal pentru a petrece câteva ore în mijlocul naturii”, a spus Romeo Lungu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings