RASPLATIT DE C.J. PENTRU COMOARA GASITA LA VERNESTI

In sedinta de joi, consilierii judeteni au hotarat recompensarea unui buzoian autorizat drept „cautator de comori”. Anul trecut, norocosu a descoperit la Vernești sute de obiecte valoroase din bronz, aur sau argint, ce datează de sute de ani. Toate aceste comori au fost scoase din pământ cu ajutorul detectoarelor de metale. Când și-a dat seama că a scos la lumină obiecte extrem de valoroase, buzoianul le-a predat autorităților. Toate obiectele au fost atent analizate și a fost stabilită valoarea lor, astfel că acum va fi recompensat. Potrivit legii, “căutătorul de comori” care a făcut descoperirea va primi 30% din valoarea bunurilor, adică suma de 12.415 lei.
„Muzeul Județean Buzău a informat despre o descoperire arheologică pe teritoriul comunei Vernești, de către o persoană fizică autorizată conform Ordonanței Guvernului nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național. Este vorba despre 749 obiecte din bronz, argint și argint aurit respectiv 686 monede ungurești și otomane din secolul XVI, 28 aplice bronz, 8 ace văl din bronz și argint aurit, 4 cercei argint aurit, 22 bumbi din bronz și un recipient ceramic, aflate în diferite stadii de conservare. Obiectele arheologice descoperite au fost evaluate de către Muzeul Județean Buzău la 41.385 lei, acestea fiind predate în condițiile legii, în patrimoniul instituției județene de cultură”, se arată în proiectul de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor județeni.
Monedele și celelalte obiecte au fost descoperite în primăvara anului trecut. Conform procedurilor, ele au trecut printr-un amplu proces de analiză pentru a se stabili perioada din care provin, materialele din care sunt confecționate și ce valoare au, intrând ulterior în patrimoniul Muzeului Județean Buzău.
„Este una dintre descoperirile făcute în ultima perioadă cu detectorul de metale, pe teritoriul județului Buzău și, conform prevederilor legale, se oferă recompensă pentru că piesele au fost aduse și au intrat în patrimoniul județean. Descoperirea a fost făcută în luna aprilie a anului 2020, însă fiind vorba de un număr foarte mare de piese, de obiecte, de abia acum a putut intra în procesul de acordare a recompensei”, a declarat pentru șansanews.ro directorul Muzeului, Daniel Costache.
Specialiștii au stabilit că obiectele descoperite la Vernești datează din perioada medievală. După ce vor fi recondiționate, toate acestea urmează să fie expuse la Muzeul Județean, astfel încât să poată fi admirate de buzoieni.
„Ele provin din secolele XVI-XVII, deci din perioada medievală. Exponatele vor fi prezentate pe larg publicului în momentul în care vom reuși să restaurăm obiectele descoperite, pentru că este vorba de monede, de bijuterii din bronz, aur și argint. Cu siguranță se vor găsi în expozițiile Muzeului Județean Buzău cât se poate de repede.”