PROGNOZA METEO PENTRU MARTI SI MIERCURI
VREMEA se va menţine caniculară în majoritatea regiunilor. Temperaturi foarte ridicate, de până la 40 de grade Celsius, vor fi mai ales în estul şi sud-estul ţării. Canicula s eva domoli începând de miercuri, potrivit prognozei ANM.
VREMEA ÎN ŢARĂ (30 iulie): Vremea se va menţine caniculară în sudul şi sud-estul ţării, iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul de 80 al disconfortului termic în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În restul teritoriului, cu precădere în vest, temperatura aerului va marca o scădere considerabilă faţă de ziua precedentă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate în prima parte a zilei în regiunile intracarpatice, unde local vor fi ploi în general slabe. Mai ales spre seară şi noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua în sudul, centrul şi estul ţării, unde vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină, iar pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp. Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea zonelor, dar şi în timpul ploilor când poate lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27…28 de grade în Dealurile de Vest şi Maramureş şi 38…40 de grade în Oltenia şi Muntenia. Minimele termice se vor încadra între 15 şi 23 de grade.
VREMEA ÎN ŢARĂ (30 iulie): În centrul, sudul şi estul ţării valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior. În aceste regiuni cerul va avea înnorări temporare şi local, mai ales ziua, se vor semnala averse şi descărcări electrice, iar izolat cantităţile de apă pot fi însemnate. În restul teritoriului vremea va fi predominant frumoasă, cu ploi de scurtă durată, după-amiaza, la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile estice şi sud-estice şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în nordul Moldovei şi 34 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime între 10 şi 21 de grade.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI: Vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza, când indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea când vor intensificări ale vântului posibil cu aspect de vijelie, averse şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi în jur de 39 de grade, iar cea minimă de 20…22 de grade.