PRIORITATILE GERMANIEI VS PRIORITATILE ROMANIEI
În perioada 15-18 mai 2018, mai mulți membri ai Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaților au efectuat o vizită de lucru în Germania. Din delegație a făcut parte și vicepreședintele acestei comisii, deputatul PSD buzoian Dănuț Păle.
Vizita a avut ca scop dezbateri asupra viitorului Politicii Agricole Comune și asupra mai multor teme de interes pentru fermieri și agricultori. În cadrul acesteia a fost programată o întrevedere cu dr. Hermann Onko Aeikens, secretar de stat în cadrul Ministerului federal al Agriculturii din Germania, unde printre principalele subiecte de discuție au fost prioritățile României pentru agricultură, o ședință comună cu omologii din Bundestag, condusă de președintele Alois Gerig, dar și o întâlnire cu președintele și membrii Comisiei pentru agricultură a Parlamentului landului Brandenburg.
„A fost o vizită extrem de interesantă și, din punctul meu de vedere, foarte utilă. Este necesar ca toți cei implicați în procesul de implementare în legislație a mecanismelor unei Politici Agricole Comune care trebuie să evolueze odată cu noile tehnologii și nevoi ale oamenilor, să înțelegem cât mai bine funcționarea acestora și să fim pe aceeași lungime de undă cu celelalte țări ale Uniunii Europene, fără a uita totuși de particularitățile fiecăreia dintre acestea. De asemenea, pentru a crea condiții mai bune pentru agricultori, pentru a dezvolta mediul rural sau pentru a asigura politici sustenabile în agricultură și alimentație, un schimb de idei și modele de bune practici este cea mai simplă metodă să ajungem la rezultate satisfăcătoare rapid.”- Dănuț Păle
Programul delegației a cuprins și experiențe practice pentru deputații români. Aceștia au avut ocazia să viziteze o fermă de sparanghel, o cultură de afine și o herghelie din orașul Beelitz, în landul Brandenburg.
„Pentru a înțelege de ce anumite modele funcționează, cel mai bine este să le vezi puse în practică. Astfel, este mult mai ușor să explici oamenilor de ce este mai bună alegerea unei soluții în detrimentul alteia și să oferi exemple concrete de aplicare și care ar putea fi rezultatele. A fost o experiență foarte interesantă și edificatoare, atât pentru mine, cât și pentru colegii mei de comisie.”- Dănuț Păle
Delegația română a fost însoțită pe tot parcursul vizitei de ambasadorul României în Republica Federală Germania, domnul Emil Hurezeanu și de doamna Ana Maria Popeia, secretar I la Ambasada României.
Dănuț Păle, deputat
Circumscripția electorală nr. 10, Buzău