POLIŢIST PENTRU O ZI

Conform calendarului activităţilor stabilite la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău pentruAPTOPIX May Day Protests NYC marcarea Zilei Poliţiei Române, doisprezece elevi din cadrul Colegiului Tehnic Buzău vor fi mâine „poliţişti pentru o zi”.

                   În ziua de 18 martie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău va fi vizitat de 12 elevi ai Colegiului Tehnic, însoţiţi de profesori coordonatori.

Elevii au fost selectaţi dintre cei care şi-au manifestat dorinţa de a alege cariera de poliţist şi vor avea astfel posibilitatea de a observa o parte din activitatea desfăşurată de efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

După un scurt schimb de impresii, elevii vor fi preluaţi de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Poliţiei municipiului Buzău (Biroul de Proximitate şi Biroul Rutier) şi Secţiei 1 de poliţie rurală Mărăcineni, care vor încerca să le arate, timp de câteva ore, câte ceva din specificul activităţii desfăşurată zi de zi.

Activitatea se înscrie în calendarul activităţilor stabilite pentru marcarea Zilei Poliţiei Române şi în Proiectul educaţional „Carieră pentru o zi” iniţiat de Colegiul Tehnic Buzău.

Activitatea va începe la ora 09.30.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings