Planul de actiune, a intrat in…actiune
Centrul de Informare Europe Direct Buzău a organizat marți 20.03.2018 la sala de conferințe a Centrului seminarul cu tema:
Nu discrimina, TOŢI SUNTEM EGALI !
Invitat special doamna Emilia Mihăilescu – Subcomisar de Poliție – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității – Inspectoratul Județean de Poliție Buzău. La seminar au participat din partea Primăriei Buzău domnul vice-primar Andrei Neder, din partea Colegiului Mihai Eminescu doamna Director Albu Mihaela Daniela, din partea Liceului Grigore Moisil doamna profesor Daniela Macadon, din partea Liceului Alexandru Marghiloman doamnele profesor Dinu Camelia si Nicolae Mariana Filița și doamna profesor Veronica Constantin Malanca din partea Liceului Henri Coandă. Alături de cadrele didactice au participat și 60 de elevi.
Evenimentul face parte din Planul de acțiune pentru 2018 și a constat într-o prezentare generală a Centrului de Informare Europe Direct Buzău făcută de coordonatorul executiv, o prezentare susținută de doamna Emilia Mihăilescu – Subcomisar de Poliție care a atins următoarele subiecte: definiția, felurile și formele discriminării, temeiul legal în legislația din România protejarea europeană a drepturilor omului prin Carta drepturilor fundamentale.
A fost prezentat unui scurt film edificator pentru tema seminarului. A urmat o dezbatere interactivă pe baza materialelor prezentate.
CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT Buzău face parte dintr-o reţea de 25 de centre de informare europeană, ce vor funcţiona în România în perioada 2018-2020 şi este un prim punct de contact al Uniunii Europene cu cetăţenii judeţului Buzău. Centrul este realizat printr-un parteneriat între Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Buzău şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
Mesajul pe care am dorit să-l transmitem participanţilor la eveniment este că fiecare persoană este egală în drepturi și demnitate în spiritul principiilor Uniunii Europene – nediscriminarea și tratamentul egal.