January 13, 2025

NEONAZISTA, INCOMPATIBILA

Dorina-Danielescu-foto-puterea.ro_

Procuroarea colonel Dorina Danielescu, candva ramniceanca cu casuta si la Valea Ramnicului, pe cand preluase conducerea ANPR Dorina-Danielescu-foto-puterea.ro_era cunoscuta sub apelativul  „neonazista”. De ce ? Pentru că se comporta infernal cu subordonaţii. Mai mult, conform presei centrale, Danielescu nu era plătită cu 4.600 lei – suma maximă pentru un secretar de stat, ci cu salariul de magistrat de 10.000 lei cu care a venit din Ministerul Justiţiei.

Procuroarea Dorina Danielescu – fost şef al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, demis de premierul Victor Ponta – a fost găsită incompatibilă de ANI, întrucât e şi magistrat civil, detaşat la Ministerul Apărării Naţionale, dar şi colonel activ, ordinul militar nefiind revocat.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Dorina Danielescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, detaşată la Ministerul Apărării Naţionale.

ANI a dispus sesizarea Ministerului Apărării Naţinale, dar şi a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

În urma evaluărilor efectuate începând cu data de 30 iulie 2012 s-a constatat faptul că Dorina Danielescu se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 septembrie 2012 (dată la care Secţia pentru procurori din cadrul CSM a hotărât respingerea cererii de transfer la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel), întrucât exercită atât funcţia de procuror civil în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, detaşată la Ministerul Apărării Naţionale, cât şi calitatea de cadru militar în activitate, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 5, alin. (1) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 101, alin. (1) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Începând cu anul 2004, Dorina Danielescu ocupă funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

La data de 16 iulie 2012, prin Ordin al ministrului Apărării Naţionale, Dorina Danielescu a fost chemată în activitate, cu gradul de colonel, confirmată în serviciul justiţie militară, specialitatea militară nr. 116 – magistratură militară şi pusă la dispoziţia Secţiei Parchetelor Militare, în vederea încadrării. Până la data constatării stării de incompatibilitate, ordinul prin care i-a fost acordat gradul de colonel nu a fost revocat, contrar prevederilor legale în materie.

În 18 septembrie 2012, prin Hotărârea Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a hotărât respingerea cererii de transfer de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, formulată de procurorul Dorina Danielescu.

Verificarea Dorinei Danielescu a survenit solicitării Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), din 30 iulie 2012, adresată Agenţiei Naţionale de Integritate. CSM a solicitat ANI să verifice dacă procuroarea Dorina Danielescu, consilier personal al ministrului Apărării, este incompatibilă, fiind şi colonel activ, grad obţinut la solicitarea ei.

CSM a solicitat efectuarea unor verificări din partea ANI în legătură cu existenţa unei eventuale stări de incompatibilitate între calitatea de procuror a Dorinei Danilescu, de la parchetul Curţii de Apel Ploieşti, detaşată la Ministerul Apărării Naţionale în funcţia de consilier al ministrului, şi calitatea de ofiţer activ al Armatei Române, dobândită de magistrată la solicitarea sa, prin ordinul ministerial numărul 334 din 16 iulie 2012.

Dorina Danilescu, după ce a fost demisă în mai 2012 de premierul Victor Ponta de la conducerea ANRP, a fost detaşată de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti la Ministerul Apărării Naţionale.

Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţiu, a decis în 16 iulie 2012 activarea procuroarei Dorina Danilescu în gradul de colonel, desemnând-o să coordoneze activităţile derulate de Direcţia Investigare a Corupţiei şi Fraudelor, Corpul de Control şi Direcţia Audit Intern ale MApN.

Cine este in spatele Dorinei

Despre Dorina Danielescu si mai ales despre dosarele instrumentate de celebra procuroare s.au scris  numeroase articole atat in presa locala cat si in presa nationala. Foarte multi cititori s.au intrebat cum au fost posibile aceste miscari extreme, cine o sustine pe procuroare, ce partid se afla la picoarele acesteia . s.a tot vorbit de PNTCD, apoi de PNL, PSD si PDL. Intr.un fel, procurorea Danielescu a fost sustinuta de toate aceste partide, nu direct, ci prin intermediari. La ANPR  a ajuns prin intermediul unui secretar de stat argesean, fost amic de prin anii 1992-1993 cand doamna procuror invata meserie la Pitesti. De fapt, daca mai ramanea pe functia de presedinte ANPR, Danieleasca ar fi urmat sa candideze din partea PDL pe un colegiu din Arges. Dorina Danielescu a fost apropiata de  Reteaua de la Buzau din care nu putea lipsi Bogdan Despescu trimis cu adresa la IPJ Prahova, precum si alte nume devenite sonore dupa ce au descins din orasul de pe Ramnic.

Privacy Policy Settings