LUCIAN ROMASCANU A DEMISIONAT DIN SENAT
Senatorul Lucian Romașcanu, președintele organizației județene a Partidului Social Democrat, și-a anunțat în plen demisia din funcția de senator, urmând să preia conducerea Consiliului Județean, demnitate câștigată la alegerile locale din această vară.
Romașcanu a subliniat aprecierea față de colegii săi, menționând: „Vă consider pe toți niște colegi absolut minunați, cu care am lucrat în beneficiul României, indiferent de pozițiile pe care le-am avut la un moment dat.” El a precizat că demisia va fi efectivă începând cu data de 27 octombrie. Romașcanu a declarat că scopul său a fost mereu să contribuie la binele României, iar acum își va concentra eforturile asupra administrării județului Buzău.