INCREDIBIL! 600 000 000 000 LEI, FRAUDA IN SASE LUNI

* se poate spune ca aceasta este cea mai mare frauda inregistrata in judetul Buzau  * surse bine DIICOTdocumentate afirma ca forte politicianiste au incercat taraganarea dosarului  * important este ca cei care aplica legea nu s-au lasat intimidati…*  de dosar s-ar fi interesat atat ministrul de finante, cat si premierul * ultimii doi ar fi aflat de dosar imediat dupa ruperea coroanei regale care atarna pe mai multe capete din judet *

În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, a fost începută urmărirea penală, de către procuror, faţă de reprezentanţii legali ai unei societăţi comerciale ce are ca obiect principal de activitate „distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice”, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, deţinerea în afara antrepozitului fiscal a unor produse accizabile, fals intelectual şi fals în declaraţii.

Cei în cauză sunt bănuiţi că, în perioada iulie – decembrie 2010, în virtutea funcţiilor deţinute, ar fi dispus comercializarea cantităţii de 13.929.342 de litri de băuturi alcoolice cu acciza zero faţă de cuantumul aplicabil al accizei de 100 euro/hl. pe produs, cauzând un prejudiciu în sumă de 59.461.575 de lei.

De asemenea, prin necuprinderea accizei în preţ ar fi fost diminuată TVA colectată, prin aceasta fiind adus un prejudiciu în cuantum de 1.893.692 de lei, reprezentând TVA de plată, stabilit de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

Poliţiştii de investigare a fraudelor continuă cercetările şi întreprind activităţi în vederea recuperării prejudiciului cauzat.

Acestea sunt cele cateva elemente legate de instrumentarea unui dosar cu cea mai stufoasa frauda inregistrata vreodata la nivelul judetului Buzau. Datele au fost furnizate prin Buletinul de presa remis de IPJ Buzau. Surse bine documentate vorbeau de acest dosar inca din vara anului trecut. Cei drept, la vremea respectiva, dosarul nu se afla nici la politisti si nici la procurori. Mai repede am putea spune ca se afla pe masa de lucru a unor politicianisti care incercau sa-i infrunte cu nesimtire pe oamenii care lucrau la dosar. Vizavi de persoanajele implicate se poate spune doar ca sediul firmei este din judetul nostru, in fapt activitatea derulindu-se undeva… in alt judet. Surse bine informate spun ca de acest dosar s-a interesat ministrul de finante, asta in urma cu o luna, dar si premierul imediat dupa Pasti.

Se poate aprecia stoicismul cu care oamenii legii au infruntat coroanele politice si au insistat, cu orice risc, sa-si faca datoria. Merita toata aprecierea buzoienilor!  Vom reveni !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings