Calendar Crestin Ortodox
BREAKING NEWS

FAMILII PUTERNICE…

Dublu eveniment în familia Turturică din Movila Banului

Sâmbătă 1 noiembrie, Marioara și Petre Turturică, pe lângă împlinirea vârstei de 87 de ani a soțului, au sărbătorit și împlinirea a 65 de ani de la căsătorie.

Fiind oameni deosebiți, creștini veritabili și respectați atât de copii, nepoți cât și de consăteni aceștia le-au făcut o frumoasă surpriză.

Peste 50 de persoane au fost prezente sâmbătă de la ora 13 00 la acest inedit eveniment.petre 3

Programul festiv a început după o scurtă alocuțiune prezentată de pastorul Daniel Bugean.Plecând de la versetele 7și8 dinPsalmul34,acesta a concluzionat:

,,Cred că a-ți trecut prin multe necazuri și Îngerii Domnului au fost lâgă dvs.Cred că a-ți gustat și a-ți văzut ce bun este Domnul, pentru că atunci când gustăm din bunătatea lui Dumnezeu, nu ne săturăm niciodată și vrem să gustăm mai mult.Vă doresc această făgăduință s-o purtați cu dvs.,și noi împreună să avem această bucurie până la marea întâlnire cu El unde vom fi o familie mare în împărăția Sa.”

Biblia defineşte simplu, dar plin de semnificaţie, că Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4,8) şi, cum fără Dumnezeu nimic nu e, am ajuns la concluzia că ceea ce ne susţine şi dă sens vieţii noastre este dragostea. De aceea, dragostea nu aparţine vreunui anotimp şi nu sunt mirat că miresele şi mirii aleg să pornească în marea aventură a clădirii unei familii chiar şi la finele anului, în luna noiembrie. Dragostea îşi poate începe legitim povestea în orice lună a anului.

Ce fel de dragoste este aceasta, care după șaizeci şi cinci de ani de „uzură” dovedeşte că nu are limite în exprimare şi în dorinţa de a merge înainte cu acelaşi partener? Mai întâi, am primit răspunsul în rugăciunea de consacrare: „Este dragostea lui Dumnezeu împărtăşită fără limite oamenilor deschişi pentru ea.” Apoi în luările de cuvânt am mai prins câteva gânduri semnificative despre ceea ce face ca familia să fie puternică: rugăciunea împreună a celor doi, ca mijloc de rezolvare a problemelor vieţii, comunicare bazată pe respect reciproc, constienţa că Dumnezeu ne-a dăruit în celălalt jumătatea de care avem nevoie, închinarea împreună şi implicarea în slujirea altora.petre 2

Prin intervenţiile sale inspirate, pastorul Daniel Bugean, a făcut ca tonul întâlnirii să fie caracterizat de bucurie şi voie bună. Prin cântec şi vorbe de duh, atmosfera ne-a adus mai aproape unii de alţii, de sărbătoriţi şi de Dumnezeu.

Puţinele cuvinte folosite pentru a descrie acest eveniment, o nuntă mai ceva ca cea de aur a familiei Turturică nu pot vorbi pe deplin despre abundenţa de flori, despre bunul gust cu care a fost pregătită masa şi nu în ultimul rând despre nostalgica reîntoarcere în timp în istoria familiei prin intermediul amintirilor:

Familia Turturică este compusă din părinții sărbătoriți cu această ocazie, patru copii (doi rămași în viață), șase nepoți și nouă strănepoți.

Această ocazie fericită îmi va rămâne în minte ca o provocare adresată unei societăţi care se luptă cu o rată crescută a divorţului. Ea mi-a dat certitudinea că fiecare dintre noi putem construi împreună cu Dumnezeu familii puternice, care să reziste timpului şi care să treacă pragul veşniciei. Mă rog ca aşa să ne ajute Dumnezeu!

DRAGI PĂRINȚI,

Astăzi dorim să comemorăm 65  de ANI DE LA NUNTA VOASTRĂ!

Știm că este o surpriză pentru voi ca și pentru toți cei prezenți! Vrem să vă oferim cu această ocazie câteva mulțumiri:

În primul rând vrem să vă mulțumim că a-ți rămas credincioși și ne-ați împărtășit și nouă această credință în DUMNEZEU!

Vă multumim pentru ca ne-ați învațat să fim uniți ,                                                                          Vă multumim pentru ca ne-ați învațat să fim puternici,
Pentru că ați fost langă noi atunci când am avut cea mai mare nevoie ,
Pentru că ne-ați ascultat cuvintele plicticoase, fără sfârșit ,
Pentru că ne-ați fost prieteni , familie , învățători și iubiți .
Vă mulțumim pentru răbdarea avută cu noi, cu mine ,
Pentru timpul pierdut alături de noi ,
Pentru lucrurile pe care ni le-ați dăruit
Și la care ținem asemeni unor comori.                                                                            Vă mulțumim pentru EDUCAȚIA pe care ne-ați dat-o , pentru CINSTE , CORECTITUNDINE, și sfatul de a iubi MUNCA-care este o binecuvântare!
Vă mulțumim pentru bunătatea și tandrețea cu care ne-ați atins sufletul,
Pentru atenția pe care ne-ați dat-o în dar ,
Pentru amintirile de neșters pe care le împărtășim unele dintre ele chiar acum! VĂ MULȚUMIM CĂ NE IUBIȚI ȘI VĂ ASIGURĂM CĂ
ȘI NOI TOȚI VĂ IUBIM DIN TOT SUFLETUL!

Dumnezeu să vă dea SĂNĂTATE pentru timpul pe care îl veți mai petrece cu noi, BUCURII (pentru că necazuri a-ți avut destule), Și bineînțeles VIAȚA VEȘNICĂ pe care Dumnezeu a promis-o tuturor celor care vor fi iubit venirea Sa, ȘI NOI ȘTIM SIGUR CĂ A-ȚI FĂCUT LUCRUL ACESTA , ȘI ÎNCĂ MAI IUBIȚI VENIREA SA!

« »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings