EXPLOZIE LA UN BLOC DE NEFAMILISTI DIN ZONA INDUSTRIALA
Publicat: 18 ianuarie 2026
Update:
Victima în vârstă de 64 de ani, prezintă arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului. Din bloc au fost evacuate 25 de persoane
Pompierii buzoieni intervin în urma unui apel la numărul de urgență, care semnala producerea unei explozii într-un bloc situat pe Aleea Industriei, în municipiul Buzău.
La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje de pompieri și prim ajutor, intervenția fiind asigurată cu o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD.
Din primele verificări, explozia s-a produs ca urmare a unei acumulări de gaze, nefiind urmată de incendiu.
În urma evenimentului, o persoană a fost rănită, acesteia fiindu-i acordat prim-ajutor medical la fața locului.
Pentru siguranța locatarilor, alimentarea cu energie electrică a fost oprită, iar reprezentanții distribuitorului de gaze se află la fața locului pentru efectuarea verificărilor și remedierea situației.
Pompierii acționează pentru asigurarea zonei și evaluarea eventualelor pagube. Cauza exactă a producerii exploziei va fi stabilită în urma cercetărilor.
