Calendar Crestin Ortodox
BREAKING NEWS

Documentare la Dubasari

Documentare la Dubasari
11 Aug
2:30

Elevi și profesori ai Școlii Generale nr. 12 ”Sfântul Apostol Andrei” din Buzău vor pleca, pe 22 august, într-o vizită de documentare în Raionul Dubăsari din Republica Moldova.

Cheltuielile de transport, cazare și masă sunt suportate de către Asociația pentru Sprijinirea IMM-urilor Buzoiene, iar vizita se desfășoară în cadrul unui parteneriat încheiat între Consiliul Județean Buzău, Consiliul Raional Dubăsari, Asociația pentru Sprijinirea IMM-urilor Buzoiene, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură și Școala Generală nr. 12 ”Sfântul Apostol Andrei” din Buzău.

Tot ca parte a acestui protocol, elevi din Raionul Dubăsari vor efectua, la rândul lor, o vizită de documentare în Județul Buzău, la o dată care va fi stabilită ulterior.

Protocolul, aprobat în ședința ordinară a Consiliului Județean în data de 28 iulie, vizează întărirea cooperării interinstituționale, realizarea unei comunicări eficiente și a unui schimb de idei între reprezentanții părților implicate, realizarea unui schimb de experiență pentru elevii și profesorii implicați în acest proiect, dezvoltarea competențelor culturale, artistice și de comunicare ale participanților, precum și cunoașterea istoriei, culturii și tradițiilor din Buzău și Dubăsari.

Județul Buzău și Raionul Dubăsari au încheiat un acord de cooperare trasfrontalier și regional în vederea dezvoltării bunelor practici între autoritățile publice locale, instituții, agenți economici, sectorul asociativ.

« »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings