Ultimile Noutati:
11 Mar
6:32

Din partea lui Cezar Preda

Laude PNL pentru “adversarii” din PSD

În săptămâna lui Mărţişor, mai exact în ziua de marţi, 6 martie a.c., deputatul PNL de Dâmboviţa, Cezar Preda, a ţinut să fie prezent la Târgovişte, unde a susţinut şi o conferinţă de presă. Bineînţeles că aceasta a avut loc, ca de fiecare dată, la cabinetul parlamentar, şi nu la sediul PNL Dâmboviţa, aşa cum ar fi fost normal să se întâmple. Subiectele abordate au vizat situaţia politică de la nivel naţional, dar şi din plan local.

Cezar Preda a ţinut să reitereze, la Târgovişte, că principalul adversar al liberalilor, în bătăliile electorale viitoare, sunt socialdemocraţii şi nicidecum celelalte partide politice, gen USR. „Intrăm într-o campanie în care nu ne mai preocupă deloc cetăţeanul, nu este cazul nostru, dar pe ceilalţi văd că nu-i mai preocupă. Îi preocupă cum să maximizeze rezultatele. Rămân la părerea că adversarul principal al PNL este PSD. Noi nu avem alt adversar, noi nu-l avem nici pe Cioloş, nici USR, nici pe UDMR, nu sunt adversarii noştri, adversarul nostru este PSD, iar dacă uităm asta, s-ar putea să avem probleme, eu sper să nu uităm”, a declarat deputatul Cezar Preda. „Am fost la Târgul de Turism al României, unde judeţul Dâmboviţa a fost prezent, dar şi municipiul Târgovişte, şi m-a impresionat plăcut” Despre activitatea din plan local, deputatul liberal a avut numai cuvinte de laudă la adresa Consiliului Judeţean Dâmboviţa, dar şi a Primăriei Municipiului Târgovişte vizavi de modul cum cele două administraţii publice s-au prezentat la Târgul de Turism al României de la Bucureşti. Asta deşi administraţia locală este condusă de aleşi ai PSD. „Local ce să vă spun, am fost la Târgul de Turism al României unde judeţul Dâmboviţa a fost prezent, dar şi municipiul Târgovişte, şi m-a impresionat plăcut. M-am şi pozat într-o chestie, mi-am băgat capul acolo, unde era o coroană. N-am pus-o pe net, să nu se interpreteze că mi-aş dori eu o asemenea postură, mai ales într-un judeţ unde alţii se visează voievozi, în PNL, nu eu, pentru că eu miam terminat împărăţeala… Deci m-a impresionat plăcut ce am văzut. Erau tineri acolo, am văzut că erau oameni care se interesau de Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, care este adevărat că arăta foarte bine în poze, eu l-am şi vizitat. Este o chestiune care se promovează, mi-a plăcut… Nu au fost toate judeţele din ţară la acel târg, deci iată că în primii 20, şi CJD şi Primăria Târgovişte, au fost acolo, ceea ce este foarte important. Or fi ei PSD-işti, dar bravo lor că au fost acolo, dar nu-i mai laud ca să nu zică ai mei că-i laud. Încă o dată bravo lor, am vorbit cu ei”, a punctat Cezar Preda, deputat PNL de Dâmboviţa.

Preluat din Jurnal de Dambovita, autor Violeta Stanciu

« »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings