Claudiu Târziu, proiect de alianță AUR – SOS – POT

Liderul AUR a vorbit despre această inițiativă într-o emisiune la Gândul, marți seară, 14 ianuarie 2025.
„Eu am făcut o altă propunere, o propunere de aliere a celor trei partide, AUR, SOS și POT, pentru că doar așa vom putea rezista împotriva tuturor acțiunilor politice împotriva românilor. Trebuie să avem obiective clare, cu termene”, a explicat Claudiu Târziu.
El a făcut această precizare după ce a fost întrebat dacă ar fi posibilă o fuziune între AUR și POT. Claudiu Târziu a respins această variantă, explicând că ar fi nepotrivit să propună o fuziune unui partid recent intrat în Parlament.
„Nu poți să le propui așa ceva unor colegi care abia au intrat în Parlament, care sunt mândri de performanța lor, care au vrut să facă ceva diferit de AUR, pentru că altfel nu făceau un alt partid. Și mai ales sunt conduși de o fostă colegă de-a noastră, pentru că nu a făcut cod comun cu politica AUR. Ar fi cel puțin lipsit de politețe să faci o astfel de propunere”, a susținut Claudiu Târziu.
Sursa Ziare.com