March 23, 2025

CAMIOANE CU DOCUMENTE RIDICATE DE LA OMNIASIG

0

Directorul general şi alţi peste 40 de directori ai Omniasig sunt suspectaţi de anchetatori de implicare în omniasigfalsificarea a aproximativ un milion de poliţe de asigurare, prejudiciul produs astfel statului fiind de câteva milioane de lei, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax. Aceleaşi surse au precizat că ancheta vizează mai multe persoane, printre care ar fi şi directorul general al societăţii de asigurare Omniasig, precum şi toţi directorii de sucursale şi directorii de vânzări. Anchetatorii suspectează în acest caz că s-ar fi falsificat peste un milion de poliţie de asigurare. Prejudiciul nu a fost încă stabilit, însă se presupune că acesta se ridică la câteva milioane de euro. Cercetările nu vizează şi clienţi ai Omniasig, aceştia fiind consideraţi cumpărători de bună-credinţă. Conform surselor citate, atunci când un client se prezenta pentru a-şi încasa poliţa de asigurare, reprezentanţii societăţii îl despăgubeau, evitând astfel controale generate de eventualele reclamaţii ale unor clienţi nemulţumiţi. Poliţiştii estimează că de la sediile Omniasig vor fi ridicate, în urma percheziţiilor de miercuri, “mai multe camioane de acte”, urmând ca, în zilele următoare, să fie audiaţi şi directorii societăţii. Surse judiciare au declarat pentru adevarul.ro că 40 de persoane vor fi duse azi la audieri. Aceleaşi surse au precizat că prejudiciul creat în acest caz se ridică la aproape 1 milion de euro. „În cursul acestei zile, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii simultane în 49 de locaţii (sedii centrale şi sucursale ale unei societăţi de asigurare), situate pe raza municipiului Bucureşti şi a tuturor judeţelor din ţară”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul General. La desfăşurarea acestor activităţi, procurorii beneficiază de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară (fiind angrenaţi aproximativ 100 de poliţişti) din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigare a Fraudelor, precum şi de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings