Buzoienii sunt sau nu sunt moldoveni ?
Timesnewroman.ro, cotidian independent de umor involuntar, a publicat un material cu titlul” Buzoienii vor primi buletine de Vaslui, ca să nu mai pretindă că nu sunt moldoveni”. Materialul, cu toata tenta umoristica, pare sa cuprinda mult adevar despre noi, buzoienii, care locuim intr-o zona amplasata la intretaierea tuturor vanturilor posibile si imposibile de pe mapamonad. Motiv pentru care, atunci cand ne uitam in oglinda, ne intrebam, de cele mai multe ori, cine suntem. Dar sa lasam aprecierile noastre si sa le prezentam pe cele din Timesnewroman.ro.
O nedreptate geografică, care-i face pe buzoieni să pretindă că nu sunt moldoveni, este pe punctul de a fi reparată. Până la sfârşitul acestui an, toţi buzoienii vor trebui să-şi schimbe buletinele cu unele de Vaslui, astfel încât să fie clar pentru toată lumea că judeţul Buzău este locuit exclusiv de moldoveni.
„Nesimţirea buzoienilor a luat amploare în ultimii ani, măsura este mai mult decât necesară”, apreciază reputatul istoric Decebal Popescu. „S-a ajuns că numărul locuitorilor din Buzău care neagă că sunt moldoveni să-l depăşească pe cel al buzoienilor oneşti, conştienţi că sunt moldoveni. Situaţia asta nu poate continua!”
S-a optat pentru versiunea cu buletine de Vaslui pentru că, din punct de vedere al comportamentului, buzoienii sunt aidoma fraţilor lor moldoveni din Vaslui. „Au acelaşi nivel de inteligenţă, munca le place la fel de mult, iar consumul de alcool şi tot ceea ce decurge din el sunt la acelaşi nivel”, spune iniţiatorul demersului.