BOTANICA, FRATELE CEL MIC AL JUDETULUI BUZAU

Dupa Soroca si Dubasari, raioane infratite cu judetul nostru in urma cu doi, respectiv trei ani, astazi, intr-o sedinta extraordinara, a fost aprobat si apoi semnat prorocolul de cooperare între Județul Buzău din România și Municipiul Chișinău din Republica Moldova, respectiv între Județul Buzău din România și Sectorul Botanica al Municipiului Chișinău din Republica Moldova.
Pe 28 mai, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, s-a aflat în Republica Moldova, acolo unde a avut întrevederi cu o serie de oficialități de peste Prut. În cadrul reuniunii a fost discutată posibilitatea de a încheia un acord de înfrățire între Consiliul Județean Buzău și Sectorul Botanica din Republica Moldova. În aceeași zi s-au pus bazele unor viitoare colaborări între autoritățile locale din Republica Moldova și România.
Ulterior, în urma unei întâlniri cu președintele și vicepreședintele Congresului Autorităților Locale din Moldova, Neagu a anunțat că s-au pus bazele unor viitoare colaborări între autoritățile locale din Republica Moldova și România, dar și posibilitatea dezvoltării relațiilor transfrontaliere cu Euroregiunea Nistru, în componența căreia participă reprezentanți din Ucraina, Republica Moldova și ADR Sud-Est.
Pentru aprobarea încheierii acestui acord, aleșii județului au fost convocați, marți, într-o ședință extraordinară, ce va fi urmată de ședința festivă în cadrul căreia se va semna Acordul de cooperare între municipiul Chișinău, respectiv cu Sectorul Botanica.
”Astăzi s-a întâmplat ceva cu totul şi cu totul deosebit. Suntem primul Consiliu Judeţean care semnează un acord de înfrăţire cu Primăria municipiului Chişinău. Avem năzuinţe comune, avem lucruri care ne leagă, care ne obligă. Binînţeles că vom avea mai multe proiecte în comun. Vom avea colaborări culturale, vom avea schimburi de experinţă între specialiştii noştri şi cei din Basarabia. Vom accesa proiecte comune ca să putem aduce atât peste Prut şi dincoace de Prut granturi şi fonduri europene. Vom avea proiecte comune din fonduri proprii de la Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului Chişinău ca să putem ajunge la inima cetăţeanului”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.
Sectorul Botanica este unul din cele cinci sectoare ale municipiului Chișinău, situat în zona SUD-EST a municipiului, având o populație estimată la 220.000 locuitori. Toponimicul „Botanica” s-a afirmat datorită influenței Școlii de Horticultură fondată în anul 1842. Această instituție a contribuit la înființarea în Basarabia a primului parc dendrologic sub denumirea „Grădina Engleză”, localnicii denumind-ul „Grădina Botanică”. Ulterior, acest prototip de „parc botanic” a inspirat realizarea mai multor parcuri și grădini publice.
”Sectorul botanic are un potenţial fantastic atât din punct de vedere al dezvoltării durabile, cât şi economice a municipiului Chişinău. Se întinde pe o suprafaţă foarte mare. Este o zonă care poate practic să repornească la turaţie şi mai mare motorul de dezvoltare al municipiului Chişinău prin lucruri mult mai ample şi mai porfunde, ”a mai spus Neagu.
La rândul său, pretorul sectorului Botanica, Diana Guba, și-a exprimat speranța ca acordul semnat marți să nu rămână unul doar pe hârtie, ci să fie o înfrățire care să aibă rezultatele scontate, bazată pe sprijin care să ducă la promovarea tradițiilor și a locurilor:
”Semnarea acestui acord este un pas frumos şi important pentru sectorul nostru. Vom colabora, vom face schimb de experienţă, vom valorifica potenţialul sectoarelor noastre. Cum am mai spus, să nu rămână doar pe hârtie.”
Odată înfrățite cele două orașe, autoritățile promit demararea unor proiecte comune culturale, dar și economice. De altfel, un prim proiect a fost anunțat chiar marți. Este vorba despre Zilele Chișinăului, eveniment care se va desfășura la Buzău, în luna septembrie.
”Eu ştiu că există un potenţial enorm. Trebuie şi poate fi valorificat între relaţiile dintre Republica Moldova şi România. Vreau ca această colaborare să fie pe cât se poate de aprofundată în diferite domenii. La începutul lunii septembrie vom veni pe de o parte cu un program cultural, pe de altă parte cu tentă economică. Ne gândim încă la nivel conceptual. Este vorba despre zilele Chişinăului în judeţul Buzău. Vrem să împărtășim şi noi tot ce avem frumos şi avem foarte multe lucruri frumoase pe care care că le puteţi admira. Discutăm despre partea legată de expertiză pe proiecte, atât proiectele de infrastructură locală, cât şi proiecte care vor atrase. Şi aici există un potenţial enorm”, a declarat primarul Chișinăului, Ion Ceban.
La evenimentul de marți de la Consiliul Județean a participat și liderul PSD, Marcel Ciolacu:
”Felicit atât pe domnul primar cât și pe domnul Neagu pentru această inițiativă. De fapt, ca și buzoian, la fel ca și dumneavoastră, trăim un moment istoric pentru județul nostru prin această colaborare. Trecutul nu–l putem schimba, dar, ca și oameni de stat, trebuie să ni-l asumăm. Prezentul este o consecință a trecutului. Cel mai important pentru noi este să ne creăm un viitor împreună. Astăzi se va semna un document între România și Republica Moldova, dar, în esență, între români și români. De noi ține cum ne vom creiona acest viitor împreună și cum ne vom respecta și ajuta de acum înainte. Restul este politică. Restul sunt numai lucruri trecătoare. Sunt ferm convins că astăzi nu vom asista la o hârtie A4. Începând de azi, nu numai domnul primar, nu numai președintele Consiliului Județean , dumneavoastră cu toții, consilierii județeni, aveți obligația să puneți în practică documentul pe care reprezentanții dumneavoastră îl vor semna”