January 13, 2025
parcare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunţa, în urmă cu aproximativ o lună, lansarea în dezbatere publică a unui proiect legislativ pentru modificarea normei RCA. Drept urmare, săptămâna aceasta, Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente a transmis instituţiei o serie de propuneri, în care sunt evidenţiate principalele probleme ce au fost semnalate atât de şoferi, cât şi de service-urile auto, dar şi cum pot fi ele corijate legislativ.

De atunci suntem martorii unui adevarat razboi declarativ declansat intre asiguratori si reprezentantii de service auto.  Ultima “bomba” aruncata pe piata se refera la faptul ca peste 88.000 de păgubiți RCA au fost despăgubiți prin așa-numitul sistem „regie proprie”, arată Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) într-o sesizare transmisă autorităţilor. În timp ce statul român a pierdut taxe și impozite în valoare de peste 57 de milioane de euro în ultimul an, prin acest mod de acordare a despăgubirii, care nu se întoarce în economia reală, societățile de asigurări care practică acest sistem au înregistrat „salvări de la plata daunei” în valoare de peste  68,7 milioane de euro/an, se arată într-un comunicat ASSAI.

Mai multe societăți de asigurări cu o cotă de piață importantă pe segmentul RCA au decis să achite doar aproximativ 35% din valoarea reală a costurilor de reparație sub denumirea de „regie proprie”. În realitate, este sistemul care presupune plata subevaluată a daunelor, achitată direct către păgubitul RCA.

Problema care se pune este cu totul falsa. Intre asiguratori si reprezentantii de service a existat intotdeauna o relatie cordiala. Altfel nu s-ar fi ajuns la acest razboi declarativ. Din toata acesta tevatura, singurul care pierde este asiguratul, cel care plateste efectiv polita cu buna credinta, cel care de la an la an scoate mai multi bani din buzunar, bani care, pana la urma, ajung in service.

Ca sa nu aruncam cu vorbe goale, trecem la chestiuni reale, cunoscute de asiguratori…si atat.

  1. Costurile unei reparatii efectuata de un service pentru o dauna la un autovehicul sunt de doua pana la zece ori mai mari decat in cazul in care reparatia ar fi fost efectuata de asigurat la un service de rand. Pana acum nimeni  nu a reusit sa faca o astfel de comparatie, desi asiguratorii cunosc acest aspect. Daca-l cunosc de ce nu sesizeaza autoritatile si de ce nu renunta la serviciile acelui lant de service ?  De ce nu refuza la plata factura si nu anunta autoritatile ? Si asta pentru ca singurul care pierde este asiguratul corect.
  2. Asiguratorii au introdus in contractele de CASCO o clauza care se refera  la un asa zis cod de fransiza in cuantum ce se invarte in jurul sumei de o suta de euro. Clauza se refera la vandalism, riscuri civile, avarii produse in parcare de autori necunoscuti, substante chimice sau corozive. In cazul in care ti-ai gasit masina julita in parcare, normal cu autor necunoscut – pentru ca cine-i prostul care sa te astepte si sa-si cera scuze -, atunci te duci la un service sa-ti spuna ce e de facut. De la service afli ca reparatia te costa 300 de lei. Urmatorul drum este la firma de asigurari. Se face constatarea si… ti se aduce la cunostinta ca trebuie platita fransiza de o suta de euro. Cum bati in retragere pentru ca nimanui nu-i convine sa plateasca 450 de lei in loc de 300, asiguratorul bate saua sa priceapa prostul. “Vedeti poate va introduce si fransiza in factura si nu mai platiti nimic din buzunar!” Ce simplu este! Costurile cresc automat de la 300 de lei la 1000 de lei. Cine pierde? Asiguratorul ? Nu!; Service ? Nu!  Asiguratul ? DA, deoarece anul urmator creste cuantumul de plata al politei din doua directii. Una dintre directii se refera la prezenta daunei in “cazier” si a doua directie se refera la majorarea cuantumului care urmare a cresterii daunelor la nivel national.

Am prezentat aici un exemblu banal, dar real. Concluziile ar trebui sa le traga anchetatorii. Asiguratorii si reprezentantii de service ar trebui sa vina cu picioarele pe pamant si sa nu mai incerce aplicarea zicalei cu “stapanul invata sluga hoata”!. Pana la urma tot asiguratul ramane prostul satului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings