ASCULTATI SI LUATI AMINTE !
Romanii au de respectat noi restrictii incepand de luni, 9 noiembrie 2020, dupa ce Ordonanta de Urgenta si Hotararea de Guvern care stabilesc o serie de restrictii la nivel national au fost publicate in Monitorul Oficial. Acestea se refera printre altele la portul mastii de protectie, circulatia pe timp de noapte si activitatile economice.
Cea mai importanta schimbare se refera la circulatia pe timp de noapte, care nu va mai fi permisa intre orele 23:00 si 5:00 decat din motive bine intemeiate si cu o declaratie pe proprie raspundere. De asemenea, toate scolile din tara vor trece in sistem online, iar masca de protectie va fi obligatorie in toata tara.
In noaptea de duminica spre luni, 8 – 9 noiembrie, restrictionarea circulatiei se aplica intre orele 0:00 si 5:00. Noile masuri sunt valabile timp de o luna, dupa care se va face o evaluare a eficientei lor in limitarea raspandirii coronavirusului.
– Masca de protectie este obligatorie in spatiile publice, cele comerciale, in mijloacele de transport in comun si la locul de munca, pe tot teritoriul tarii, pentru toate persoanele care au implinit varsta de 5 ani.
– Toate institutiile publice, precum si toti operatorii economici publici sau privati trebuie sa organizzeze activitatea si desfasurarea programului de lucru in regim de telemunca sau munca la domiciliu, iar acolo unde specificul activitatii nu permite acest lucru, sa se organizeze programul de lucru astfel incat personalul sa fie impartit in cel putin doua grupe care sa inceapa, respectiv sa termine activitatea la o diferenta de cel putin 2 ore.
– In toate localitatile, activitatile didactice care impun prezenta fizica a anteprescolarilor, prescolarilor si elevilor in unitatile de invatamant sa se desfasoare in sistem on-line.
– In toate localitatile din Romania, se propune interzicerea circulatiei persoanelor in afara locuintei/gospodariei in intervalul orar 23.00 – 05.00. Declaratia online, pe site-ul STS.
Sunt exceptate persoanele care:
a) se deplaseaza in interes profesional, inclusiv intre locuinta/gospodarie si locul/locurile de desfasurare a activitatii profesionale si inapoi;
- b) se deplaseaza pentru asistenta medicala care nu poate fi amanata si nici realizata de la distanta, precum si pentru achizitionarea de medicamente;
c) se deplaseaza in afara localitatilor, sunt in tranzit sau efectueaza calatorii al caror interval orar se suprapune cu perioada interdictiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane si care pot fi dovedite prin bilet sau orice alta modalitate de achitare a calatoriei;
d) se deplaseaza pentru motive justificate, precum ingrijirea/insotirea copilului, asistenta persoanelor varstnice, bolnave sau cu dizabilitati ori decesal unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasarii in interes profesional, persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, legitimatia de serviciu, adeverinta eliberata de angajator sau o declaratie pe propria raspundere.
– Se interzice organizarea reuniunilor cu prilejul unor sarbatori, aniversari, petreceri in spatii inchise si/sau deschise, publice si/sau private.
– Pietele care au pereti rabatabili vor fi deschise. Acolo unde pietele nu se pot deschide, mesele alocate producatorilor agricoli vor fi scoase in spatiile publice, pe alei sau pe strazile din proximitatea pietelor. Primariile vor trebui sa organizeze piete agroalimentare volante in aer liber pe alte amplasamente.
– Operatorii economici care desfasoara activitati de comert sau prestari servicii in spatii inchise si/sau deschise, publice si/sau private, au obligatia de a-si organiza si desfasura activitatea in intervalul orar 05.00 – 21.00.
– Farmacile, benzinariile si operatorii economici care au ca activitate livrarea de produse la domiciliu isi pot desfasura activitatea in regim normal, cu respectarea normelor de protectie sanitara.
– Prepararea, comercializarea si consumul produselor alimentare si bauturilor alcoolice si nealcoolice sunt permise in spatiile special destinate in exteriorul cladirilor, in aer liber. Este necesara asigurarea unei distante de minimum 2 metri intre mese si este permisa participarea a maximum sase persoane la o masa, daca sunt din familii diferite.
Noile reglementari sunt valabile 30 de zile, urmand ca la finalul acestei perioade, in functie de evolutia situatiei epidemiologice, sa se hotarasca, dupa caz, mentinerea, eliminarea sau modificarea acestora.