ALIATII CATRE ORBAN

PMP Buzău cere Guvernului și PNL să își retragă bastoanele și amenzile din Biserici

Spitalele sunt pline ochi și nu mai au paturi pentru bolnavii cu SARS-CoV-2, economia este la pământ și locurile de muncă sunt în pericol, iar Guvernul este clar depășit de amploarea crizei sanitare.

Nu este prima încercare dură prin care a trecut acest popor în zbuciumata sa istorie. Războaie, molime, ocupație străină, cutremur, pe toate le-au trecut românii apelând la singurul reazem pe care îl cunoaște această nație creștină: Dumnezeu.

Facem un apel către Guvern și către PNL, care a uitat, se pare, soarta recentă a PSD-ului arogant: Nu vă bateți joc de credința acestui neam! Nu îl puteți amenda pe Dumnezeu! Lăsați poporul acesta creștin – ortodox să își plângă morții și să se roage la Cel de Sus pentru sănătate, așa cum au învățat de la Strămoși! Deschideți bisericile și scoateți jandarmii din locurile sfinte ale românilor!

”Alături de toți membrii Partidului Mișcarea Populară, cer Guvernului și PNL să își retragă bastoanele și amenzile din Biserici. Nu așa se conduce România, prigonind credincioșii și amendându-i pe românii care se roagă la Dumnezeu! Opriți prigoana!”, a declarat președintele PMP Buzău, deputatul Adrian Mocanu.

 29.11.2020

Filiala Județeană Buzău a PMP

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings