A MEA E MAI GUSTOASA…

Legumicultori din diferite zone ale tarii, dar si din Germania, Franta, Austria, Moldova, au avut astazi ocazia să-şi laude recoltele de tomate din acest an, atât printre colegii fermieri, cât şi în rândul consumatorilor, în cadrul unui festival organizat în Buzău. Aflat la prima ediţie, Festivalul Internaţional al Tomatelor  şi Biodiversităţii  a adunat în Parcul Marghiloman zeci de producatori, dar si cateva sute de buzoieni veniti sa vada exponatele, dar si sa deguste.Evenimentul a fost organizat în premieră de Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, Primăria Municipiului Buzău şi Grupul „Seminţe cu Suflet”.   Prin acest festival-concurs, organizatorii doresc păstrarea şi promovarea produselor tradiţionale româneşti ca zestre a românilor prin cultură. Tomatele expuse au putut fi degustate şi cumpărate de la producătorii înscrişi în festival.   Concursul a avut secţiuni: tomate tip cherry, consum în stare proaspătă, industrializare şi biodiversitate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings