ZUMZET DE CATUSE LA GLORIA CEA VECHE
In ultimile zile, parte dintre fostii actionari ai defunctei Gloria Buzau au facut carare pe strada care in curand se va numi Epifanie Norocel. Si asta se intampla cand se credea ca au avut „norocel” si au scapat basma curata din noianul de nenorociri intamplate, in zona Crangului, in decursul anilor. Sa nu uitam faptul ca, gruparea din Crang facea legea in Buzau, actionarii erau buricul pamantului, banii pusi la bataie dispareau pe drumuri cu sens unic, pariorii vindeau, jocurile se cumparau, banii negri fluturau…Inainte de a vedea de ce zumzetul de catuse pluteste intre strada Chiristigii si strada Stadionului, sa trecem in revista cateva aspecte din trecut, aspecte care au legatura cu prezentul.
REMEMBER
In urma cu cinci ani, Gloria Buzău intra în insolvenţă dupa o perioadă în care a mimat că-şi achita restanţele către diverşi creditori şi mai ales către instituţiile statutului.
Iată verdictul dictat de Tribunalul Buzău. In aprilie 2016, în cazul procesului de insolvenţă al clubului Gloria Buzău:„Respins cererea de confirmare a prelungirii planului de reorganizare al Fotbal Club Gloria Buzău cu încă un an, formulată de administratorul judiciar Eva Cont IPURL. Admis cererea creditorului Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău privind începerea procedurii falimentului împotriva debitorului Fotbal Club Gloria Buzău. Admis cererea creditorului Martinescu Alexandru Cezar privind începerea procedurii falimentului împotriva debitorului Fotbal Club Gloria Buzău. Admis cererea creditorului SC AGI Construct SRL privind începerea procedurii falimentului împotriva debitorului Fotbal Club Gloria Buzău. Admis cererea administratorului judiciar Eva Cont IPURL privind intrarea debitorului în faliment. în temeiul art. 107 alin. l lit. C din Legea 86/2006 dispune începerea procedurii falimentului debitorului FOTBAL CLUB GLORIA BUZĂU cu sediul în mun. Buzău, str. Mareşal Averescu nr.1-5, judeţul Buzău, cod unic de înregistrare 13192471 şi dizolvarea acestuia. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului.
PACALITI SI PACALITORI
Asadar se punea capat agoniei de care unii trageau cu dintii, nu dealtceva, dar inca mai era de muls de la vaca judeteana numita Gloria Buzau. In dosarul 4909/114/2012/a5, candva pe rol la Tribunalul Buzau, se regasesc creditorii echipei moarte din Crang:
- FOTBAL GLORIA BUZĂU- Debitor
- EVA CONT IPURL – Lichidator
- INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ BUZĂU – Creditor
- ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE BUZĂU – Creditor
- SC ROMAQUA SERV SRL – Creditor
- SC FLORSYSTEM SPORT SRL – Creditor
- SC IDM DINAMIC SRL – Creditor
- PRIMARUL MUNICIPIULUI BUZĂU – Creditor
- TULPAN DAN – Creditor
- SUCURSALA DE ÎNTREŢINERE ŞI SERVICII ENERGETICE MUNTENIA NORD / ASIE – Creditor
- SC AGI CONSTRUCT SRL – Creditor
- TURTURICĂ ION – Creditor
- PUŞCĂ COSTIN – Creditor
- PUŞCĂ MĂDĂLIN – Creditor
- MARTINESCU ALEXANDRU CEZAR – Creditor
- SERVICIUL DE AMBULANŢĂ JUDEŢEAN BUZĂU – Creditor
- BERCEANU DRAGOŞ ANDREI – Creditor
- PANĂ GHEORGHE – Creditor
- ROŞIORU SILVIU LAURENŢIU – Creditor
- BERCEANU DRAGOŞ ANDREI – Creditor
- BUSOI LAURENŢIU CONSTANTIN – Creditor
- PERSOANA FIZICĂ AUTORIZATĂ DUMITRU BOGDAN GABRIEL – Creditor
- DRĂGUŢ MARIUS ALEXANDRU – Creditor
- SERVICIUL DE AMBULANŢĂ JUDEŢEAN BUZĂU – Creditor
- REGIA AUTONOMĂ MUNICIPALĂ RAM BUZĂU – Creditor
ACTIONARII SE INMULTESC, BANII NU SE REGASESC
La sfarsitul anului trecut, un avocat istet, facea o plangere la DNA Ploiesti, plangere in care arata ca exista discordanta intre actionariatul SC Gloria si masa credala. Mai exact, primei grupari de actionari de la Gloria i s-a alaturat o alta care a cam incurcat itele, in sensul ca nimeni nu a vandut, unii au cumparat, iar banii noilor cumparatori nu se regasesc decat la masa credala.
In principal, plangerea viza trei actionari: un fost magistrat, un presedinte si un director de imagine de la club.
Initial, DNA a trimis dosarul la Buzau. Fiind vorba de implicarea unui magistrat, Parchetul Buzau a retrimis dosarul la Ploiesti. Dosarul n-a stat mult la DNA si a revenit la Buzau. Acum, mai mult ca oricand, anchetatorii sunt dispusi sa faca lumina printre creditori. Dar…
UNDE-I ARHIVA ?
Asa cum spuneam, anchetatorii sunt pusi pe treaba. Zilnic, cate un fost actionar este audiat cateva ore in legatura cu drumul banilor de la Gloria Buzau. Desigur, fiecare declara dupa cum ii dicteaza interesul, insa adevarul este aproape imposibil de stabilit. Si asta pentru ca a disparut arhiva care continea documentele referitoare la actionariat. Nu se regasesc nici acele documente-notite sau alte inscrisuri- din care sa reiasa ca banii s-au dat, chitante nu s-au eliberat, sumele fiind puse la bataie pentru „blatuire”. Cum situatia celor care dau cu subsemnatul este tot mai incerta, multi dintre ei se asteapta ca, in perioada imediat urmatoare sa fie cazati la subsolul de pe Chiristigii. Cu siguranta, anchetatorii lucreaza prin invaluire cunoscandu-se faptul ca Dan Tulpan este detinatorul marilor secrete…