Ziua Veteranilor de Război la Buzău

Vineri, 29 aprilie, militarii Garnizoanei Buzău, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – filiala Buzău şi autorităţile administraţiei publice locale, vor sărbători „Ziua Veteranilor de Război”  – o zi specială, un moment de referinţă pentru a cinsti şi omagia venerabilii ostaşi ai ţării.
În acest an se împlinesc 81 de ani de la intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial. Sacrificiul militarilor români, sub misiunea sacră a eliberării teritoriului național, nu trebuie uitat, iar noi militarii avem datoria morală de a fi alături de veteranii de război, adevărate istorii vii, față de care instituția militară își îndreaptă aprecierea și respectul.
Ceremonia militară dedicată Zilei Veteranilor de Război se va desfăşura la Domul Central din „Cimitirul Eroilor” din Buzău, începând cu ora 11.00 și vor participa veterani de război, reprezentanţi ai autorităţilor locale, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre militare în  activitate, retragere şi rezervă.
 
*        *        *
În semn de recunoaştere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă, pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României, s-a instituit, prin Hotărârea Guvernului nr. 1222 din 10 octombrie 2007, „Ziua Veteranilor de Război”, care se organizează anual, pe 29 aprilie. La 29 aprilie 1902, Regele Carol I a instituit prin Înalt Decret titlul-calitatea de veteran de război pentru foştii luptători din Războiul de Independenţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings