Un procuror buzoian, delegat SEF in locul lui Onea

Procurorul Marin Nicolae de la structura centrala a Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) a fost delegat in functia de procuror-sef al Serviciului teritorial Ploiesti, in locul lui Lucian Onea, suspendat de CSM dupa ce Parchetul General a decis cercetarea acestuia sub control judiciar pentru inducere in eroare a organelor judiciare si complicitate la infractiunea de represiune nedreapta, a anuntat vineri seara procurorul sef adjunct al DNA Calin Nistor.

“Situatia de la DNA Ploiesti afecteaza toata activitatea directiei. Eu, la acest moment, pentru ca nu am efectuat control, nu cunosc situatia reala, dar in aceasta perioada au fost dispuse niste masuri – au fost preluate toate dosarele care vizau membrii familiei Cosma de la Serviciul teritorial la structura centrala, iar astazi a fost delegat un procuror-sef serviciu din cadrul structurii centrale, care de luni va conduce Serviciul teritorial Ploiesti al DNA”, a declarat la B1 Tv procurorul sef adjunct al DNA Calin Nistor.

El spune ca este vorba despre procurorul Marin Nicolae de la Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, care a fost delegat in functia de procuror-sef al DNA Ploiesti incepand de luni, 6 august, printr-o dispozitie semnata vineri de catre procurorul general Augustin Lazar.

“Am considerat ca este mai bine ca acolo sa mearga un procuror din structura centrala, sa faca inventarul cauzelor in lucru, sa dispuna si sa propuna masuri. Procurorul Marin Nicolae este un profesionist, un procuror cu mare experienta”, a declarat procurorul sef adjunct al DNA Calin Nistor.

Lucian Onea a demisionat de la conducerea DNA Ploiesti in 22 mai. Doua zile mai tarziu, Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a anuntat ca procurorii Lucian Onea si Mircea Negulescu de la DNA Ploiesti sunt urmariti penal, fiind suspectati ca in perioada aprilie – mai 2015 ar fi constrans o persoana sa intocmeasca in fals o sesizare si documente care sa sustina cele reclamate in continutul acesteia, iar actele falsificate au fost expediate DNA Ploiesti si folosite drept probe in doua dosare.

Sectia pentru procurori a CSM a decis, luni, suspendarea din functie a procurorilor Lucian Onea si Mircea Negulescu, dupa ce Parchetul General a decis cercetarea acestora sub control judiciar pentru inducere in eroare a organelor judiciare si complicitate la infractiunea de represiune nedreapta, fiind acuzati ca l-ar fi constrans pe fostul deputat Vlad Cosma sa intocmeasca in fals o sesizare pe un alt nume si liste cu alegatori din Republica Moldova, din care sa rezulte ca oamenii ar fi primit bani drept “mita electorala”.

Procurorul Nicolae Marin este buzoian.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings