Târgul de Crăciun cu strângere de fonduri pentru Liceul Tehnic Buzău
Elevii și cadrele didactice din Liceul Tehnic Buzău se transformă în eroi pentru școala lor alături de Asociația Narada și cu sprijinul Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” în data de 16 decembrie, între orele 10.00 și 16.00 la Iazul Morilor unde vor organiza un Târg de Crăciun cu strângere de fonduri pentru reabilitarea spațiilor din școala lor.
Elevii au pregătit un program artistic alături de colegii lor de la Ansamblul Balada, ne vor delecta cu o serie de dansuri populare, au bricolat minunate ornamente, coronițe, tablouri cu tema Crăciunului pe care le oferă spre vânzare și vor crea o atmosferă magică de sărbători.
Peste 20 de persoane publice susțin elevii care devin antreprenori pentru o zi la târguri de Crăciun, pentru a rezolva urgențele din 25 de școli din țară: Smiley, Feli, Marius Moga, Antonia, Selly, Randi, Edward Sanda, Cleopatra Stratan, WRS, Alex Velea, Cosmin Savu, Olimpia Melinte, Daddy Cool, Alina Ceușan, Irina SSW (Deaconescu), Bogdan Ioan, Eugenia Nicolae, Roxana Hulpe, Aluziva, Răzvan Munteanu și scriitorii Camelia Cavadia, Iv cel Naiv, Remus Boldea se alătură micilor întreprinzători, donând obiecte care vor fi licitate la târguri pentru a aduna fonduri destinate reparațiilor școlilor.
Astfel, pe 16 decembrie, 25 de școli din toată țara, printre care și Liceul Tehnic Buzău, vor organiza simultan târguri de Crăciun pentru care elevii vor confecționa obiecte pe care le vor scoate la vânzare pentru membrii comunității locale. Foarte multe persoane publice, influenceri, actori, muzicieni, scriitori, au acceptat provocarea de a fi alături de micii antreprenori în această primă experiență a lor în business. O serie de artiști și persoane publice au acceptat invitația de a deveni ambasadori și de a reprezenta o școală cât mai apropiată din orașul sau județul lor natal, alăturându-se astfel campaniei „Salvează o școală”. Aceștia vor dona pentru târgul de Crăciun un obiect drag lor, cu autograf, ce va putea fi licitat și își vor îndemna comunitățile din mediul online, prin intermediul rețelelor de socializare, să participe și să susțină inițiativele elevilor.
Târgul de Crăciun cu strângere de fonduri reprezintă, totodată, și un manifest al elevilor prin care aceștia atrag atenția și invită la implicare socială astfel încât să poată învăța în condiții adecvate, dar și o modalitate să își dezvolte o gândire antreprenorială, să devină independenți și să strângă bani, să își construiască propriul lor mecanism de finanțare a alertei.
Cu sumele astfel obținute din vânzarea produselor, cu ajutorul Narada, care va dubla suma strânsă și al partenerilor care susțin organizația și campania târgurilor de Crăciun, Liceul Tehnic Buzău va obține fondurile necesare să rezolve alerta (reamenajarea coridoarelor din corpul B), care se regăsește pe hartaedu.ro.
Întreaga activitate se va desfășura cu Cosmin B. în gând și în suflet, vom ține un moment de reculegere in memoriam și vom organiza un stand care să îi cinstească memoria.
Buzoienii sunt așteptați vineri la Târg pentru că doar o comunitate puternică poate schimba fața educației buzoiene.
Director,
Prof. Corina MOISE POENARU