Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare
In fiecare an, pe data de 15 august, celebram Adormirea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mare. Este una dintre cele mai importante sarbatori religioase, iar traditiile, superstitiile si obiceiurile specifice zilei continua sa se pastreze din generatie in generatie.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este considerată şi sărbătoarea care desparte lunile de vară de cele de iarnă iar în această zi se sărbătoreşte şi Ziua Marinei deoarece Maica Domnului este considerată ocrotitoarea marinarilor.
Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit iar informaţii despre această sărbătoare nu se găsesc în Sfintele Evanghelii, decât în tradiţia Bisericii.
A primit vestea morții sale de la un înger
În scrierile părinţilor orientali se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. De asemenea, se spune că apostolii aflaţi în acel moment în zone diferite ale lumii au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Deoarece Apostolul Toma nu a putut fi prezent la înmormântare, când a ajuns după 3 zile acesta a cerut să fie deschis mormântul pentru a putea săruta mâinile Născătoarei, dar intrând el a găsit mormântul gol. De-a lungul timpului în cuvântările Părinţilor Bisericii s-a afirmat faptul că Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţa Cerurilor.
Pe de altă parte, tradiţia mai spune că după ce şi-a săvârşit misiunea apostolică ce i-a fost încredinţată, de a duce credinţa pe Muntele Athos, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său. Această cerere i-a fost îndeplinită şi astfel a fost săvârşită şi dorinţa creştinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus puteziciunii şi să fie luat la cer.
Salvatoarea sufletelor din iad
Tot tradiţia spune că înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el şi astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămaşi fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.
Obiceiuri și tradiții de Sfânta Maria Mare
Tradiţia spune că în dimineaţa zilei de 15 august femeile mergeau la biserică unde împărţeau struguri, prune sau faguri cu miere. După ce se împărţeau fructele, femeile mergeau la cimitir pentru a tămâia mormintele. Pe de altă parte, cei care aveau vii mari obişnuiau ca în această zi să tocmească pandurii care să păzească viile.
De asemenea, în această zi bărbaţii îşi schimbau pălăria cu căciula iar cei care erau observaţi că purtau în continuare căciulă erau ironizaţi. Totodată în această zi de sărbătoare era interzis dormitul pe prispă sau scăldatul în apele râurilor spurcate de cerb.
Pe de altă parte, în trecut în data de 15 august se deschidea în satul tradiţional un important sezon al nunţilor care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. Tot în această zi se organizau şi târgurile şi iarmaroacele de toamnă iar perioada dintre cele două Sântămării era considerată timp optim pentru semănăturile de toamnă.
Totodată, la sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla totodată cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoane şi care mai apoi sunt bune pentru vindecarea anumitor boli.
În părţile Moldovei această sărbătoare este considerată sărbătoarea „morţilor” iar cu această ocazie sunt pomeniţi toţi strămoşii plecaţi în lumea celor drepţi care au purtat numele Sfintei Fecioare.
Nu se tunde parul de Sfanta Maria Mare
Conform unei supestitii vechi, in ziua de Sfanta Maria Mare credinciosii ar trebui sa evite tunderea parului si aruncarea lui la gunoi. De asemenea, in aceasta zi de sarbatoare se spune ca nu este bine sa mergi inapoi, intrucat atragi tristetea Maicii Domnului.
Nu se aprinde focul in soba
O alta superstitie legata de ziua Adormirii Maicii Domnului spune ca nu este bine sa se aprinda focul in soba, acesta fiind un gest care atrage boala si ghinionul.
In fiecare gospodarie se impart struguri si prune pentru sufletul mortilor, se culeg flori si se pun la icoana Fecioarei Maria, acestea fiind bune de leac. Exista, de asemenea, si superstitia conform careia daca infloresc trandafirii, toamna va fi lunga. O traditie veche, populara, ne spune ca la Sfanta Maria Mare se incheie dusul oilor la munte, iar barbatii isi schimba palaria cu o caciula.
In ziua de 15 august, usa de la gospodarie trebuie sa fie lasata deschisa inainte de rasaritul soarelui , astfel incat Fecioara Maria sa poata intra daca isi doreste , daruind noroc si alinare celor din casa.
– Daca vor sa nu fie loviti de soarta , barbatii nu trebuie sa se scalde in apele curgatoare
De 4,5 ori mai multe “Marii”
Peste 2,2 milioane de cetăţeni români îşi sărbătoresc onomastica, mâine, 15 august, de Sfânta Maria Mare. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, din cei peste 2,2 milioane de români care poartă numele de Maria sau derivate din acesta, 1.819.378 sunt femei, iar 416.844 sunt bărbaţi.
Majoritatea femeilor, respectiv 1.398.464, poartă numele de Maria, alte 273.454 – Mariana, alte 51.620 de persoane se numesc Marinela, iar 31.149 – Mioara.
La acestea se adaugă 25.947 de femei care poartă numele de Marina, 25.447 pe cel de Marilena, 10.834 pe cel de Mărioara, 1.685 se numesc Măriuca, iar alte 162, Măria. Statisticile existente la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI arată că 310.751 de bărbaţi poartă numele de Marian, 102.620 de Marin, iar alţi 3.332 pe cel de Marinică.