RETINUTI PENTRU DETINERE ILEGALA DE ARME SI MUNITII

Percheziții la persoane cercetate pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contraband calificată 

Ieri, 4 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară.

Perchezițiile au vizat imobilele a doi bărbați, de 26 și 43 de ani, din Buzău, respectiv Bozioru, bănuiți de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, o armă artizanală şi 31 de cartușe, muniţie despre care există indicii că ar fi fost adusă în ţară din Danemarca.

În cadrul investigaţiilor, polițiștii au descoperit și o arbaletă, pe care tânărul de 26 de ani ar fi vândut-o altui bărbat.

Arbaleta a fost găsită la acesta din urmă şi, întrucât o deţinea în afara cadrului legal, a fost sancționat contravențional, pentru neîndeplinirea obligației de notificare prealabilă a organelor competente, conform prevederilor Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor.

În cauză, cercetările sunt continuate, pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Față de cei doi bănuiți, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în ziua de 5 ianuarie a.c., să fie prezentați unității de parchet, pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings