„REGE” PE DJ 203 K

În ziua in care a schimbat prefixul, Petre Emanoil Neagu a semnat contractul de reabilitare a drumului județean 203k, tronsonul de 37 de kilometri de la intersectia cu DN2E85(Autorolla) prin Vadu Pașii, Săgeata, la Robeasca pana la granița cu judetul Brăila. Valoarea lucrarilor executate cu bani europeni este de 66 milioane lei (fara TVA). Conform contractului incheiat astazi cu constructorul, termenul de executie este de 24 de luni de la finalizarea proiectarii(estimata la circa trei luni), iiar garantia este de 72 de luni.
Societatea care va executa aceste lucrări, Oyl Company Holding AG din Ialomiţa, este controlată de dezvoltatorul local Corneliu Dragomir, apreciat ca noul rege al asfaltului. E exact aceeași firmă care a câștigat și licitația pentru celălalt tronson din DJ203K, cel de la Mărăcineni până la Podul Muncii.
In ultimii zece ani, Oyl Company Holding AG avut cu statul contracte de peste 100 de milioane de euro, printre ultimile semnauri fiind cele de pe contractul de peste 61,8 milioane de lei, cu tot cu TVA, pentru lucrări de reparaţii la Autostrada A2 – Bucureşti – Constanţa, pe ambele sensuri, aferente unui tronson în lungime de 32 de kilometri, între Lehliu şi Drajna.

Conform jurnalul.ro, primul contract al SC Oyl Company Holding AG SRL, aşa cum este el listat de SEAP, a fost cel derulat cu Consiliul Judeţean Ialomiţa, în valoare de 7.911.958 de lei fără TVA, parafat la 4 martie 2009, şi care a vizat un lot din cele două aferente unor lucrări de modernizare a DJ 201A. Un al doilea lot al acestui contract a fost atribuit companiei Tehnologica Radion, controlată de asfaltatorul Theordor Berna, fost consilier al lui Traian Băsescu şi om de casă al acestuia. Berna este cel care l-a denunţat pe Andrei Rudeanu, ginerele lui Blaga, la Parchetul Curţii de Apel Bucureştii, pentru evaziune fiscală. De altfel, potrivit publicaţiei „Can-Can”, între Theodor Berna şi Corneliu Dragomir ar exista o relaţie foarte apropiată, relaţie care s-ar concretiza şi într-o asociere a celor doi în celebrul Complex restaurant şi hotel „Privighetoarea” de pe Drumul Judeţean 2A. Complexul, care pare a fi administrat de soţia lui Corneliu Dragimir, Cleopatra Dragomir, găzduieşte, potrivit unor informaţii furnizate tot de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, puncte de lucru ale SC Oyl Company Holding AG SRL, dar şi ale unei alte societăţi, Oil Company SRL, înfiinţată în 1994, deţinută de Corneliu Dragomir împreună cu o rudă, Rică Dragomir. Aceeaşi publicaţie a dezvăluit în exclusivitate, la începutul acestui an, imagini de la petrecerea de Revelion organizată la Cabana Teleferic, supranumită „Revelionul bogaţilor”,. Acolo, la aceeaşi masă, a fost surprins controversatul afacerist Nelu Iordache împreună cu ambasadoarea Olandei în România, Stela Ronner Grebacic, şi soţul acesteia. La aceeaşi petrecere a mai participat şi fostul poliţist Petre Pitcovici, condamnat în dosarul lui Puiu Popoviciu. Reporterii l-au surprins la aceeaşi petrecere şi pe omul de afaceri Corneliu Dragomir.