PIETON CU UN PICIOR AMPUTAT DIN CAUZA UNUI SOFER DROGAT
O urmărire în trafic s-a transformat într-o adevărată tragedie în zona Rm.Sarat. O mașina de poliție, dar și autoturismul urmărit au fost distruse, iar un pieton care se afla pe trotuar şi-a pierdut piciorul după ce şoferul fugar a dat peste el.
Totul s-a întâmplat după ce șoferul a fugit dintr-o benzinărie fără să plătească benzina cu care și-a alimentat mașina. Nu avea nici permis, iar autoturismul avea montate placuţe de înmatriculare false.
Bărbatul de 27 de ani din Galaţi s-a oprit la o staţie Peco din Râmnicu Sărat, a alimentat maşina, însă n-a vrut să plătească, aşa că a fugit. Imediat angajații benzinăriei au sunat la 112, iar polițiștii au organizat mai multe filtre, dar vitezomanul nu a putut fi oprit.
Aşa că poliţiştii au plecat în urmărirea mașinii. Aproape opt kilometri mai târziu, în localitatea Rubla, șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă şi a ajuns pe trotuar, unde a accidentat grav un pieton. Poliţistul care îl urmărea a frânat brusc şi a ajuns şi el cu maşina într-un cap de pod, potrivit informatiilor transmise de IPJ Buzau.
Cei doi bărbați răniți în urma accidentului de seara trecută, de la Valea Râmnicului, un polițist și un pieton lovit de mașina tânărului din Galați care conducea deși nu are permis și era și drogat, au fost internați la Spitalul Județean Buzău. Ambii au suferit răni grave.
Pietonul, un bărbat de 47 de ani, a fost dus direct în sala de operație după ce un picior i-a fost pur și simplu amputat. Și polițistul a suferit fracturi și alte leziuni grave.
“În urma accidentului rutier produs pe raza localității Valea Râmnicului, la U.P.U.-SMURD au fost transportate două victime. Este vorba despre un barbat în vârstă de 47 de ani, (pieton) rănit grav, cu amputație de gambă, internat în secția A.T.I.- Ortopedie, introdus de urgență în sala de operație. Cealaltă victimă, un bărbat în vârstă de 49 de ani, (polițist) a suferit fractură de peroneu și contuzie pulmonară. Este internat în secția A.T.I.- Chirurgie. Ambele victime au rămas internate, pentru îngrijiri medicale de specialitate”, transmite Adriana Bunilă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Buzău.